Oscar Farinetti vorbeşte la Microsoft Business Summit despre rolul tehnologiei în dezvoltarea afacerilor

05.11.2018
Oscar Farinetti vorbeşte la Microsoft Business Summit despre rolul tehnologiei în dezvoltarea afacerilor

Mâine, pe 6 noiembrie va avea loc Microsoft Summit 2018, unde Oscar Farinetti, fondator al conceputului de restaurante Eataly, va discuta despre rolul pe care l-a avut tehnologia în expansiunea internaţională a afacerii sale. Acesta a reuşit în doar zece ani să dezvolte afacerea la 40 de unităţi de lucru, jumătate dintre acestea fiind în Italia, iar restul în ţări precum SUA, Turcia, Rusia, Germania şi Franţa.

Tehnologia nu este cea care trece în prim-plan, ci este suportul care ne ajută să păstrăm oamenii în prim-plan chiar şi când avem în faţă un business global. Tehnologia doar ne ajută să ne atingem obiectivele“, afirmă Farinetti.

În cadrul intervenţiei sale de pe scena Microsoft Business Summit, un eveniment anual dedicat dedicat tehnologiei pentru mediul de business, care va avea loc în data de 6 noiembrie, la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale“ din Bucureşti, fondatorul Eataly va răspunde întrebării cât de dificil ar fi fost acum 20 de ani să ajungă la o asemenea amploare a afacerii sale la nivel internaţional.
 
Citiţi mai multe despre Microsoft Business Summit şi despre Oscar Farinetti pe zf.ro.
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult