Actualizările la noi versiuni de software obişnuiau să vină destul de rar pe platforma Android, însă în ultimii câţiva ani, mai mulţi producători au început să se mişte mult mai repede pentru a aduce cele mai recente îmbunătăţiri de la Google pe telefoanele lor. Xiaomi, unul dintre cei mai mari producători din China, a promis la sfârşitul verii lansarea MIUI 10 pe multe dintre dispozitivele sale de pe piaţă, multe dintre ele fiind disponibile de câţiva ani deja.
După ce primele 19 dispozitive Xiaomi, modele high-end şi mid-range mai recente, au primit deja MIUI 10 în luna septembrie, a venit momentul ca încă 20 de dispozitive ale companiei din China să beneficieze de acelaşi tratament. Vorbim despre dispozitive încadrate în seriile Mi, Redmi şi Redmi Note, care an de an se dovedesc a fi cele mai populare din portofoliul Xiaomi.
Momentan actualizările pentru aceste modele au fost listate doar pe versiunea din China a site-ului Xiaomi, multe dintre aceste dispozitive în versiunile lor „internaţionale” fiind încă listate cu versiunea MIUI 9.0.
Cum este „tradiţia” în cazul Xiaomi, noul MIUI 10 nu este bazat pe Android 9 Pie, asemeni sistemelor de operare actualizate lansate de alte companii în 2018, ci pe Android 8 Oreo. Îmbunătăţirile sunt mai degrabă la nivel de funcţionalitate, cu un mod portret îmbunătăţit, un nou meniu de multitasking, design nou pentru notificări şi o interfaţă mai bine adaptată la formatul 18:9 al ecranelor din ultimii doi ani.