Motorola One Power primeşte Android 9.0. Flagship-urile Moto Z3 şi Z2 încă aşteaptă

19.11.2018
Motorola One Power primeşte Android 9.0. Flagship-urile Moto Z3 şi Z2 încă aşteaptă

Android 9.0 Pie a fost lansat încă de la jumătatea verii trecute, însă extrem de puţine dispozitive rulează noul sistem de operare de la Google. Până la sfârşitul lunii octombrie, această variantă de Android nici măcar nu se găsea pe 0,1% din totalul dispozitivelor conectate la Google Play Services, însă Google speră să câştige teren, spunând că aşteptările sunt ca adopţia pentru Pie să fie mai rapidă decât pentru Oreo. Motorola One Power devine astfel un nou dispozitiv care rulează noul sistem de operare, fiind şi primul din portofoliul companiei care beneficiază de acest software.

Motorola One şi Motorola One Power sunt primele dispozitive ale companiei americane încadrate în programul Android One de la Google. Dintre ele însă, doar One Power, modelul cu acumulator mai mare, a primit actualizarea la Android 9.0 Pie, modelul de bază, Motorola One, care se găseşte şi la noi pe piaţă, fiind încă pe Android 8.1 Oreo. Primii utilizatori care au raportat update-ul sunt cei din India, piaţă pe care Motorola One Power este deja prezent.

Este curios însă de ce doar acest model Motorola primeşte Android Pie, mai ales având în vedere istoricul companiei. În trecut, chiar şi după ce a ajuns sub tutela Lenovo, Motorola era una dintre companiile care actualiza cel mai rapid telefoanele sale de top la cea mai recentă versiune de Android. Acum, la aproape jumătate de an de la apariţia Android Pie, dispozitivele Moto Z3 şi Z2, lansate în ultimii doi ani, încă nu au primit actualizări. În contrast, singurul telefon al său care primeşte Android Pie este Motorola One Power, un dispozitiv mid-range accesibil. Desigur, faptul că este încadrat în programul Android One ar putea să scadă dificultatea dezvoltării software-ului.

Odată cu actualizarea la Android 9.0 Pie, Motorola One Power primeşte acces la noua interfaţă cu navigaţie bazată pe gesturi, optimizări pentru reducerea consumului de energie, o aplicaţie de cameră îmbunătăţită şi multe alte îmbunătăţiri care sunt mai puţin evidente pentru utilizator, însă contribuie la o experienţă de utilizare mai plăcută.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult