O companie americană susţine că poate să deblocheze orice iPhone, trecând de securitatea Apple

29.11.2018
O companie americană susţine că poate să deblocheze orice iPhone, trecând de securitatea Apple

iPhone-urile sunt considerate unele dintre cele mai bine securizate smartphone-uri de pe piaţă, Apple lăudând întotdeauna aceste caracteristici. Compania merge atât de departe încât s-a luptat în tribunal cu FBI-ul pentru refuzarea deblocării unui dispozitiv al unui presupus terorist, iar ultimele update-uri au blocat chiar şi cele mai noi metode de spargere ale unor companii precum Celebrite şi GreyKey care ofereau agenţiilor de stat astfel de servicii contra cost. Se pare că o nouă companie numită DriveSavers a reuşit să spargă securitatea Apple şi oferă serviciile sale tuturor utilizatorilor.

DriveSavers se ocupă cu recuperarea datelor de pe orice tip de dispozitive, însă aceasta este prima dată când serviciile sale din gama „Passcode Lockout Data Recovery” funcţionează şi pe iOS. Compania susţine că poate să descarce toate datele importante de pe iPhone-urile blocate, fie că acestea sunt protejate cu TouchID, parolă, sunt deja blocate din cauza introducerii codului greşit de prea multe ori sau sunt blocate de la distanţă. DataSavers se laudă şi cu faptul că poate să returneze telefonul complet deblocat înapoi, după operaţiune.

Desigur, compania nu va dezvălui metoda prin care poate să treacă de securitatea Apple, întrucât compania ar lansa rapid un update pentru a o bloca. Desigur, este interesant faptul că nu este specificat dacă funcţionează alături de funcţia de suspendare a mufei USB, care a apărut odată cu iOS 12.

Preţul pentru aceste servicii este însă foarte ridicat. Deblocarea fiecărui dispozitiv în parte costă 3.900 dolari, iar compania spune că nu oferă serviciile sale către agenţii de stat sau poliţiei. Serviciile sunt dedicate exclusiv pentru cei care şi-au uitat parolele sau şi-au blocat telefoanele permanent din greşeală, cât şi celor care vor să acceseze datele rudelor decedate.

Pentru a putea avea acces la serviciile DataSavers, cei care aduc telefoanele trebuie să ofere dovada de proprietate a dispozitivului, iar în cazul persoanelor decedate trebuie să ofere toată documentaţia necesară: certificat de deces, dovadă notarială că persoana în cauză controlează acum activele decedatului, sau alte documente legale care ar putea fi necesare.

Este foarte posibil ca Apple să blocheze această breşă în securitate care permite accesul la date fără autentificare, însă identificarea ei ar putea să dureze foarte mult, întrucât aceasta nu a fost găsită până acum, iar DataSavers cu siguranţă nu va dezvălui metoda de bunăvoie.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult