Activitate profitabilă pentru pictori mai mult sau mai puţin experimentaţi, reproducerea picturilor celebre este singura metodă legală prin care poţi decora pereţii propriei locuinţe cu opere din marile muzee de artă ale lumii. Costul este relativ mic pentru replici făcute la un nivel de bază, dar poate urca la sume ameţitoare în cazul replicilor fidele, create special pentru a ţine locul originalului.
Potrivit unui grup de cercetători ai institutului MIT, arta creării falsului perfect ar putea fi mai bine stăpânită cu ajutorul sistemelor de inteligenţă artificială şi o imprimantă 3D modificată.
Botezat RePaint, sistemul poate analiza fiecare zonă pictată şi determina ce culori au fost necesare pentru obţinerea nuanţei respective, ajustând din mers pentru obţinerea unor rezultate cât mai consistente. Pot fi combinate până la 10 tipuri de cerneală transparentă, aplicate în picături fine care se întrepătrund pentru obţinerea nuanţei perfecte.
Deocamdată, sistemul nu poate recrea cu acurateţe textura de suprafaţă lăsată de pensulă, sau luciul unora dintre picturile în ulei. Însă pentru ochi neantrenaţi, rezultatul ar putea fi suficient de convingător. Următorul pas va fi construirea unei versiuni la scară mare a imprimantei RePaint, cea actuală putând recrea doar picturi de mărimea unei cărţi poştale.