Microsoft va renunţa la browser-ul Edge. Va dezvolta unul nou bazat pe tehnologia Chrome

04.12.2018
Microsoft va renunţa la browser-ul Edge. Va dezvolta unul nou bazat pe tehnologia Chrome

Microsoft s-a distanţat complet de browser-ul Internet Explorer odată cu lansarea Windows 10 şi a noului browser Edge, pe care l-a prezentat drept cel mai sigur şi mai rapid de pe piaţă, care oferă totodată şi cea mai bună autonomie pe laptop-uri şi tablete. Desigur, aceste strategii nu au fost tocmai eficiente în a convinge utilizatorii să renunţe la alternativele Google Chrome şi Mozilla Firefox. Microsoft pune astfel bazele unui nou browser proprietar, care va înlocui complet actualul Edge, care va fi construit folosind tehnologie de la concurenţă.

Conform unui articol publicat de WindowsCentral, bazat pe informaţii obţinute de la surse anonime, Microsoft va abandona şi browser-ul Edge în favoarea unei alternative bazată pe Chromium, versiunea open-source a lui Google Chrome. Multe browsere sunt bazate pe Chromium, inclusiv celebrul Opera, care a renunţat la motorul propriu în favoarea soluţiei Google.

Noul proiect din cadrul Microsoft poartă numele de cod Anaheim şi va fi pre-instalat în noile versiuni de Windows 10. De asemenea, acesta va înlocui complet Edge în urma unui update care va fi lansat probabil odată cu debutul noului browser. Astfel, Microsoft s-ar putea concentra pe optimizarea şi asigurarea stabilităţii şi vitezei browser-ului său proprietar, fără să mai investească resurse în dezvoltarea motorului EdgeHTML care stătea la baza lui Edge.

Cu această ocazie, Microsoft ar putea deschide şi alte posibilităţi, care ar putea să atragă mai mulţi utilizatori către browser-ul său integrat în Windows. În primul rând, compatibilitatea cu extensiile de Chrome ar putea fi disponibilă fără modificări din partea dezvoltatorilor. De asemenea, optimizările şi funcţiile noi care apar în codul sursă Chromium ar putea fi integrate direct, fără a fi necesară dezvoltarea separată a acestora.

Noul browser Microsoft va fi însă dedicat PC-urilor şi tabletelor cu Windows 10, versiunile de mobil ale browser-ului Edge fiind deja bazate pe motoarele implicite de interpretare a codului HTML de pe iOS şi Android.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult