Nu este tocmai clar ce se petrece în cadrul diviziei de mobile HTC, însă în ultmii doi ani compania parcă nu mai ştie ce să facă pentru a atrage atenţia asupra dispozitivelor lor. Aparent, deciziile ciudate de design sunt următoarele lucruri pe listă, compania anunţând HTC Desire 12s, un telefon mid-range cu un design total ciudat, care ar face pe oricine suferă de OCD să tremure puţin atunci când se uită la spatele acestuia.
La nivel hardware, Desire 12s nu reprezintă nimic special, fiind un telefon standard din gama de medie inferioară. Avem de a face cu un ecran de 5,7” cu rezoluţie HD+ (1.440 x 720 pixeli) protejat de sticlă 2.5D, un chipset Snapdragon 435, 3 GB memorie RAM şi acumulator de 3.075 mAh. Pentru categoria sa, aceste specificaţii sunt de ajuns, mai ales când luăm în calcul preţul de aproximativ 200 de dolari americani. Există şi o versiune puţin mai scumpă. La 225 de dolari, cu 4 GB RAM şi 64 GB stocare. Având în vedere diferenţa mică de preţ, probabil că modelul mai scump este mai avantajos având în vedere că se dublează stocarea.
Camera foto este astfel elementul „discordant” din acest telefon. Pe partea din spate, HTC a integrat un senzor de 13 megapixeli f/2.2, care cel mai probabil oferă performanţă de bază pentru fotografie de zi şi având în vedere că nu include stabilizare şi nici nu are diafragmă foarte mult deschisă, va fi greu de folosit pe timp de noapte. Problema vine atunci când ne uităm la design-ul sistemului de cameră, care este încadrat într-un oval, pentru a găzdui şi blitz-ul LED. Totul ar fi în regulă, însă aceste elemente nu sunt poziţionate central pe spatele dispozitivului, oferind un design parcă „greşit”, pe care îl aşteptăm mai degrabă de la produse chinezeşti contrafăcute.
Telefonul va fi lansat în Taiwan, însă nu este tocmai clar dacă va ajunge şi în magazinele din Europa în viitor.