Dispozitivele cu ecran pliabil reprezintă un nou trend pe care producătorii smartphone îl urmăresc cu mare interes, primele companii care reuşesc să lanseze produse performante bazate pe acest design având şanse mari să acapareze o bună parte din piaţă.
Huawei, Samsung şi Motorola au confirmat deja ambiţiile pentru lansarea cât mai timpurie a unor dispozitive mobile cu ecran pliabil. Însă chinezii de la Xiaomi ar putea fi primii care fac paşi decisivi în această direcţie, lansând o tabletă prevăzută cu mecanism dublu-articulat, al cărei ecran se pliază de pe ambele laturi.
Obţinut de specialiştii în zvonuri @evleaks, un prim video hands-on dezvăluie cum ar putea arăta noul dispozitiv. Judecând după cutele uşor sesizabile la nivelul ecranului, pare destul de clar că avem de-a face cu prototipul timpuriu al unei tablete cu sistem Android.
Deşi nu este bine iluminată, tableta arată ca un hibrid al cărui ecran poate fi împăpurit de pe ambele laturi, rezultând un dispozitiv cu aparenţa unui smartphone ceva mai gros. Deocamdată, nu este foarte clar la ce e putem aştepta pe partea de funcţionalitate, interfaţa MIUI părând doar că se adaptează din mers la schimbarea subită a suprafeţei de afişare.
Utilizat în modul „compact” prototipul Xiaomi apare ca un smartphone ceva mai gros, prevăzut cu ecran curbat.
Deşi pare autentic, prototipul surprins în imagini nu spune mai nimic despre produsul final, apărând mai degrabă ca un experiment făcut de inginerii Xiaomi, cu scopul testării tehnologiilor disponibile în prezent şi analizarea posibilităţilor existente la partea de software. Cu siguranţă, anul 2019 va scoate la iveală mult mai multe detalii, majoritatea producătorilor smartphone având câte ceva pregătit pentru prezentare oficială în viitorul apropiat.
Can’t speak to the authenticity of this video or device, but it’s allegedly made by Xiaomi, I’m told. Hot new phone, or gadget porn deepfake? pic.twitter.com/qwFogWiE2F
— Evan Blass (@evleaks) January 3, 2019