Evenimentul de lansare pentru Galaxy S10 de la Samsung este la mai puţin de o lună distanţă şi abia acum avem la îndemână primele imagini neoficiale destul de clare cu două variante ale telefonului. Este vorba despre imagini în care apar Galaxy S10 şi modelul său superior Galaxy S10+, care confirmă multe dintre zvonurile care au circulat pe internet în ultimele câteva săptămâni şi infirmând alte câteva detalii care erau zvonite.
Se pare că Galaxy S10 şi Galaxy S10+ nu vor fi foarte diferite în materie de design şi configuraţie hardware. În afară de display-ul de dimensiuni diferite, singura diferenţă notabilă între cele două pare să fie camera frontală. Galaxy S10 beneficiază de o singură cameră în colţul din dreapta-sus a ecranului, într-un orificiu care decupează panoul Infnity-O Super AMOLED, în timp ce Galaxy S10+ are acolo un orificiu dublu, care găzduieşte doi senzori foto.
Pe partea din spate, ambele dispozitive beneficiază de sisteme triple-camera, care par a fi identice. Această decizie pare ciudată la prima vedere, întrucât în trecut Samsung a oferit o cameră în plus pe modelul „plus”. Mai mult, zvonurile vorbeau despre un sistem cu patru camere pentru varianta superioară, însă există posibilitatea ca acela să fie rezervat pentru Galaxy S10 X, modelul care ar putea fi anunţat mai târziu, cu suport pentru conectivitate prin 5G.
Faţă de imaginile 3D care au circulat pe internet în trecut, poate fi observată o ramă puţin mai groasă în partea de jos a telefonului. Aceasta este este oricum mai mică decât în cazul Galaxy S9 sau Note9, însă nu aproape „invizibilă” părecum sugerau imaginile mai vechi. De asemenea, se confirmă din nou faptul că Galaxy S10 va beneficia de un senzor de amprentă în ecran şi de un jack pentru căşti de 3,5mm în partea de jos.