Un site care facilita schimbul de criptomonede numite QuadrigaCX a blocat fondurile utilizatorilor lor în valoare de peste 190 de milioane de dolari. Motivul este faptul că acele fonduri sunt imposibil de accesat în acest moment, întrucât acestea erau ţinute într-un „portofel rece”, adică pe o unitate de stocare care nu era conectată la internet. Din păcate, fondatorul companiei, Gerald Cotten, a murit de curând, iar acesta era singurul care ştia parola pentru a accesa acest portofel virtual.
Site-ul QuadrigaCX a fost închis, iar compania a apelat la autorităţi pentru protecţie împotriva creditorilor, din cauza unor probleme cu lichidităţile. Documentele oficiale spun că toate criptomonedele care erau tranzacţionate prin cadrul serviciului erau stocate offline pentru protecţie împotriva hackerilor, însă singurul care putea accesa sistemul era Gerald Cotten, care nu a dezvăluit parola nimănui şi nu pare să o fi salvat undeva în cazul în care păţeşte ceva.
Soţia lui Cotten a declarat de asemenea în instanţă că nu este în posesia parolei şi că nu poate accesa portofelul virtual, banii respectivi fiind pur şi simplu blocaţi acolo, fără nicio cale de a putea fi recuperaţi (momentan). Cel mai probabil, utilizatorii QuadrigaCX nu îşi vor mai vedea niciodată criptomonedele, în ciuda faptului că mai mulţi au raportat activitate de pe diverse portofele virtuale ale companiei în ultima perioadă.
Având însă în vedere faptul că întreaga idee din spatele tranzacţiilor cu criptomonede este anonimitatea, activitatea poate fi văzută, însă nu accesată. Este imposibil de ştiut dacă tranzacţiile respective folosesc criptomonedele din portofelul inaccesibil, sau dacă este vorba despre alte tranzacţii, folosite pentru a plăti creditorii.