Subiect fierbinte la bursa zvonurilor, Huawei P30 primeşte dată de lansare oficială şi câteva indicii despre principalele dotări oferite.
Huawei a publicat un nou teaser cu aluzie la flagship-ul P30, dând ca sigură data lansării – 26 martie 2019 şi locaţia unde va fi găzduit evenimentul de prezentare – oraşul Paris. Chiar dacă nu oferă această informaţie în mod explicit, clipul video distribuit pe Twitter lasă să se înţeleagă că noul produs va avea ca principal atu camera foto prevăzută cu zoom optic.
Potrivit zvonurilor circulate până acum, Huawei P30 va avea trei camere foto la partea din spate, iar modelul P30 Pro se alege cu patru camere foto. Având în vede faptul că şi actualul model Huawei P20 şi varianta P20 Pro dispun de zoom optic 3X (5X cu hybrid zoom), este de aşteptat ca factorul de amplificare oferit să fie considerabil mai mare.
Huawei P30 ar putea primi chipsetul Kirin 980, folosit deja cu seria de telefoane Mate, Huawei obţinând astfel un balans ideal între costul de fabricaţie şi nivelul de performanţă oferit. Lista dotărilor ar putea fi completată cu 6GB memorie RAM şi ecran cu rezoluţie Full HD+.
Probabil, noile modele Huawei P30 şi P30 Pro vor fi disponibile în magazine imediat după anunţul de lansare.