Qualcomm pregăteşte un nou chipset pentru telefoane incluse în programul Android Go

19.02.2019
Qualcomm pregăteşte un nou chipset pentru telefoane incluse în programul Android Go

Android Go a fost gândit pentru smartphone-uri ieftine care au o memorie RAM de 1 GB sau mai mică, 8-16 GB capacitate de stocare internă şi chipset entry-level. Succesul acestei platforme a fost asigurat cu ajutorul unor versiuni optimizate ale celor mai populare aplicaţii de Android – YouTube Go, Google Maps Go sau Gmail Go.  

Apreciate mai ales în pieţele emergente (ex. India), produsele smartphone înrolate în programul Android Go rulează versiuni Android special modificate de Google şi în general, au la bază hardware de generaţie mai veche selectat după criteriul obţinerii unui cost final cât mai redus. Însă gama de telefoane Android Go a avut de ajuns de mult succes încât producătorul Qualcomm a decis să pregătească şi un chipset dedicat pentru acestea.

Noul chipset ar putea să nu facă parte din gama Snapdragon, numele ales pentru promovare fiind Qualcomm Mobile 215 Platform. Indiferent de strategia aleasă pentru promovare, chipul pare înrudit cu seriile Snapdragon 410 şi 425.

QM215 vine cu procesor quad-core la 1.3GHz (probabil bazat pe nuclee Cortex-A53), un GPU cu frecvenţă de 650 MHz şi ar putea folosi un proces de fabricaţie pe 28nm.

Pe lângă configuraţii standard cu 1GB memorie RAM, Qualcomm ar putea furniza producătorilor interesaţi să se alăture programului Android GO platforme de referinţă cu 2GB memorie LPDDR3, gata de folosit. Şi mai ambiţioşi, chinezii de la Huawei ar putea riposta incluzând în programul Android Go modele smarpthone mai avansate, echipate cu senzor de amprente la partea din spate şi ecran cu rezoluţie HD+, oferind cumpărătorilor alternative convingătoare la produsele bazate pe chipseturi Qualcomm.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult