OnePlus 7, pregătit în trei versiuni. Modelul 5G apare deja în imagini

11.04.2019
OnePlus 7, pregătit în trei versiuni. Modelul 5G apare deja în imagini

Şi producătorul OnePlus intră în cursa pentru telefoane 5G, lansând o versiune specială a modelului OnePlus 7 care integrează această tehnologie.

Astfel, cumpărătorii vor avea la dispoziţie modelul standard OnePlus 7, o versiune mai bine dotată numită OnePlus 7 Pro şi ediţia de lux OnePlus 7 Pro 5G. Acestea poartă numele de cod GM1901/03/05 (modelul standard), GM1911/13/15/17 ( versiunea Pro) şi GM1920 pentru modelul 5G.

Între timp, versiunea OnePlus 7 Pro şi-a făcut apariţia în două poze-spion purtând numele de model GM1915. Dispozitivul se prezintă cu un ecran de 6,67 inch, decupat după conturul carcasei şi fără breton lăsat la parte de sus. Interesant este că imaginea lăsată la secţiunea About Phone arată un telefon cu ecranul decupat după modelul picătură, această variantă fiind întărită şi de machetele pentru carcasă de protecţie, care nu prevăd adaptări pentru folosirea unei camere foto retractabilă. Rămâne de văzut care dintre variante este cea corectă.

Configuraţia are la bază chipsetul Snapdragon 855, ajutat cu 8 GB memorie RAM. La partea din spate se află un sistem triple-camera cu o rezoluţie 48 + 16 +  8 MP, dar nu şi senzorul de amprente, acesta fiind cel mai probabil inclus sub ecran.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult