Un student a distrus 66 de PC-uri ale facultăţii pe care a absolvit-o folosind un stick USB. Daune în valoare de 58.000$

18.04.2019
Un student a distrus 66 de PC-uri ale facultăţii pe care a absolvit-o folosind un stick USB. Daune în valoare de 58.000$

Un fost student al facultăţii Saint Rose din Albany, New York, a distrus 66 de computere de pe teritoriul campusului, în valoare totală de 58.000 de dolari americani. Acesta a fost arestat şi este pus sub acuzare şi riscă să petreacă până la 10 ani în închisoare. De asemenea, acesta ar putea plăti o amendă de 250.000 de dolari americani, pe lângă despăgubirea instituţiei cu o sumă care să acopere computerele distruse.

Vishwanath Akuthota, fost student în cadrul facultăţii Saint Rose, a absolvit studiile acesteia în 2017. Acesta este originar din India şi a plecat în Statele Unite ale Americii pentru a urma cursurile acestei facultăţi: un master pe profiul de Afaceri. Fără un anume motiv însă, acesta a mers de curând în incinta acestei facultăţi şi a început să introducă un stick USB numit pe internet „USB Killer” în computerele facultăţii.

Acest USB Killer distruge orice computer la care este conectat, trimiţând un voltaj imens prin mufele USB. În general, computerele la care astfel de dispozitive, uşor de cumpărat de pe internet, sunt distruse fără posibilitatea de a recupera prea multe componente din ele. Se pare că Akuthota chiar s-a şi filmat în timp ce distrugea un computer spunând „I’m going to kill this guy”. Este clar astfel că ştia ce face şi că acţiunile au fost voite. De altfel, acesta şi-a recunoscut vina în faţa autorităţilor şi a promis să plătească înapoi suma de 58.471 dolari.

Este un caz curios însă, întrucât Akuthota nu a spus ce l-a determinat să distrugă proprietatea universităţii la care a absolvit în urmă cu doi ani. De asemenea, reprezentanţii facultăţii nu comentează asupra acestui caz, întrucât forţele de ordine au cerut discreţie pentru a nu afecta investigaţiile. În acest caz sunt în acest moment implicate instituţii precum Departamentul de Justiţie al Statelor Unite, FBI-ul şi Departamentul de Poliţie din Albany.

Există astfel posibilitatea ca atacul să fie mai mult decât un simplu teribilism al unui fost student. De asemenea, Vishwanath Akuthota este în SUA pe baza unei vize, deci probabil că în urma unei sentinţe, aceasta îi va fi revocată şi probabil că va fi trimis înapoi în India.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult