Huawei aduce interfaţa EMUI 9.1 pe aproape 50 modele smartphone şi tablete

23.04.2019
Huawei aduce interfaţa EMUI 9.1 pe aproape 50 modele smartphone şi tablete

În timp ce rivalul Xiaomi scoate de pe lista de actualizări modele smartphone încă populare, Huawei face un adevărat show de forţă publicând o listă cu aproape 50 dispozitive Android vechi şi noi care vor primi acces la cea mai recentă versiune de firmware, EMUI 9.1.

Chiar dacă stârneşte multe controverse datorită modificărilor de anvergură faţă de interfaţa Android gândită de Google, EMUI este alegerea implicită pentru cei care aleg să cumpere telefoane Huawei, accesul pe termen lung la inovaţii sofware fiind un atu important în favoarea companiei.

Introdusă odată cu seria de telefoane Huawei P30, interfaţa EMUI 9.1 va ajunge în cele din urmă la 49 modele de tablete şi telefoane Huawei, inclusiv produse livrate sub brandul Honor:

  • Huawei Mate 20 Lite
  • Huawei Mate 10
  • Huawei Mate 10 Pro
  • Huawei Mate RS Porsche Design
  • Huawei Mate 9
  • Huawei Mate 9 Pro
  • Huawei Mate 9 Porsche Design
  • Huawei P20
  • Huawei P20 Pro
  • Huawei P10
  • Huawei P10 Plus
  • Huawei Nova 4
  • Huawei Nova 3
  • Huawei Nova 3i
  • Huawei Nova 2S
  • Honor Play
  • Honor 10
  • Honor Play 8A
  • Honor View 10
  • Honor View 10 Lite
  • Honor Note 10
  • Honor 9
  • Honor V9
  • Honor 8X
  • Huawei Nova 4e
  • Huawei Nova 3e
  • Huawei Enjoy 9 Plus
  • Huawei Enjoy 8 Plus
  • Huawei Enjoy Max
  • Huawei Enjoy 9S
  • Huawei Enjoy 7S
  • Huawei Enjoy 9e
  • Honor 9 Lite
  • Honor 8X Max
  • Honor 20i
  • Honor 9i
  • Honor 7X
  • Huawei MediaPad M5 10.1
  • Huawei MediaPad M5 8.4
  • Huawei MediaPad M5 8.0
  • Huawei MediaPad M5 Pro 10.8
  • Huawei MediaPad 5T 10.1

 

Calendarul exact pentru fiecare dispozitiv în parte nu este cunoscut, aşteptarea putând dura mai mult sau mai puţin. Totuşi, în ciuda generozităţii exprimate de Huawei, pe listă nu au intrat chiar toate dispozitivele considerate încă relevate. Spre exemplu, lipsesc telefoanele din seria Huawei P Smart: P20 Lite, P10 Lite şi P8 Lite lansate în anul 2017. Însă judecând după faptul că modelul Huawei Nova 3e inclus pe listă este de fapt Huawei P20 Lite redenumit, este posibil ca actualizările să ajungă în cele din urmă şi la dispozitive care nu se regăsesc iniţial pe lista de update.

Printre noutăţile aduse de firmware-ul EMUI 9.1 se numără tehnologia GPU Turbo 3.0, activare Google Assistant folosind tasta Power, îmbunătăţiri aduse funcţiilor pentru fitness şi altele.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult