Chiar dacă datele oficiale se lasă aşteptate, estimările companiei de analiză Canalys arată un parcurs îngrijorător pentru acţionarii Apple, livrările iPhone pentru intervalul Q1-2019 scăzând dramatic faţă de perioada similară a anului trecut.
Potrivit estimărilor Canalys, livrările iPhone au scăzut cu 23% comparat anului trecut. Informaţia vine după ce în urmă cu doar o zi un raport IDC anunţa o scădere cu 30% a livrărilor. În ambele variante, acesta este cel mai mare declin trimestrial al vânzărilor din istoria gamei iPhone.
Raportul publicat de Canalys relevă şi o contracţie cu 6% a pieţei smartphone la nivel global, care însă nu poate fi singura explicaţie pentru prăbuşirea vânzărilor iPhone.
Pe de o parte, Apple a avut încă un an dificil în care nu a reuşit să se impună pe piaţa din China. În Statele Unite, programul trade-in prin care utilizatorii sunt ademeniţi să renunţe la vechiul model iPhone contra unei reduceri aplicată preţului unui nou telefon iPhone nu şi-a atins pe deplin scopul. Similar, reducerile de preţuri aplicate în piaţa europeană nu au reuşit să scurteze semnificativ ciclul natural de înlocuire a dispozitivelor, tot mai lung de la un an la altul. În schimb, preţurile în scădere complică situaţia pentru distribuitorii Apple care nu se mai pot baza pe date fixe şi erodează imaginea de brand premium a gamei iPhone.
În timp ce livrările iPhone au scăzut cu 23%-30%, veniturile realizate au o scădere mai lină, estimată la aproximativ 17%. Discrepanţa rezultă în principal din creşterea preţului mediu plătit la achiziţionarea unui telefon iPhone, noile modele fiind considerabil mai scumpe.
Totuşi, chiar dacă vânzările iPhone au scăzut, per ansamblu business-ul Apple continuă să crească, gigantul american reintrând în topul companiilor cu 1 trilion de dolari valoare de piaţă.