Încălzirea globală ar putea accelera în următorii ani, dacă nu sunt luate măsuri drastice pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon atribuite activităţilor umane.
Potrivit măsurătorilor făcute la un observator din Hawaii, folosit încă din anii ”50 pentru a urmări evoluţia proporţiei de CO2 în atmosferă, concentraţia a ajuns la 415.26 ppm (părţi CO2/molecule de aer), nemaiîntâlnit potrivit estimărilor geologice în ultimii 3 milioane de ani.
De la un nivel de 315 ppm în anul 1958, în 2019 am ajuns să avem cu o treime mai mult dioxid de carbon în atmosferă. Ilustrată grafic, concentraţia de CO2 se măreşte în ritm exponenţial. Astfel, dacă la începutul măsurătorilor a fost nevoie de 16 ani pentru atingere aunei creşteri de 15 ppm a concentraţiei de CO2, ultimul interval de analiză arătat o creştere similară în numai 6 ani.
Merită menţionat că ultima dată când atmosfera pământului a avut o concentraţie de CO2 atât de mare nivelul oceanelor era cu zeci de metri mai mare decât în prezent, iar părţi din Antarctica erau acoperite de păduri. Probabil că motivul pentru care nu întâlnim condiţii similare şi în prezent este rapiditatea cu care concentraţia de CO2 a crescut în numai 100 de ani, fiind nevoie de mai mult timp pentru ca efectele cele mai grave să-şi facă simţită prezenţa. Având în vedere faptul că tendinţa încă este de creştere accelerată, schimbările climatice şi modificările geografice devin practic inevitabile, numeroase metropole aflate în regiuni de coastă şi chiar ţări întregi urmând să dispară sub ape în următoarele câteva zeci, sau cel mult sute de ani.
Privind graficul de mai sus, Acordul de la Paris semnat în anul 2015, prin care naţiunile lumii se angajau să limiteze emisiile de CO2 astfel încât să fie posibilă oprirea încălzirii globale sub pragul de +2 grade Celsius peste nivelul preindustrial începe să arate ca o promisiune fără acoperire. Dacă tendinţa se păstrează, este posibil ca încălzirea globală să depăşească cu mult limita propusă.
Considerat un nivel de la care ar trebui să fim precauţi, limita de 350 ppm concentraţie CO2 a fost depăşită încă de la finalul anilor ”80, iar efectele pragului de 400 ppm îşi fac simţită prezenţa, ultimii 4 ani fiind, la nivel global, cei mai calzi de la începerea măsurătorilor.