Cu dimensiuni compacte, durată mare de folosire a bateriei şi bine protejată de umezeală şi praf, Tronsmart Element T6 este genul de accesoriu numai bun de luat în vacanţă
Boxă wireless portabilă, Tronsmart Element T6 poate fi conectată la orice smartphone, tabletă sau laptop, folosind conexiunea bluetooth. Dispozitivul ia forma unui cilindru uşor de transportat şi manevrat, având la unul din capete butoane pentru schimbarea melodiilor şi reglaj pentru volum de forma unui inel rotativ.
Cu greutate de 550 grame, carcasa solid construită poate rezista fără probleme la mici căzături şi lovituri accidentale. Suportul inferior este acoperit cu un finisaj cauciucat aderent, iar pe lateral avem o ţesătură din material sintetic, de asemenea rezistent la rupere şi simplu de curăţat prin ştergerea cu o cârpă umedă.
Acumulatorul încorporat este dimensionat pentru o autonomie de până la 10-15 ore la redarea de muzică în condiţiile unui volum sonor moderat, dar ne putem baza pe cel puţin patru ore de audiţie la volum aproape de maxim, suficient pentru o zi la plajă sau o plimbare cu bicicleta. Raza conexiunii bluetooth este de până la 10 metri în spaţiu deschis.
Boxa Element T6 include microfon şi buton dedicat pentru preluarea apelurilor, putând fi utilizată şi ca sistem hands-free pentru convorbiri telefonice.
Deşi producătorul nu menţionează în mod expres rezistenţa la apă, boxa Tronsmart Element T6 are prevăzute capace pentru protejarea conectorului USB folosit pentru alimentare şi intrarea Line-In. Şi butoanele aflat la partea de sus par bine protejate împotriva umezelii, însă ar trebui să evităm imersia completă în apă.
Cu siguranţă cea mai comod de folosit, conexiunea Bluetooth este foarte uşor de realizat, fiind suficientă pornirea boxei şi selectarea acesteia în meniul bluetooth al telefonului mobil. Odată asociată cu un dispozitiv, boxa Tronsmart Element T6 este detectată şi conectată automat la fiecare utilizare.
În ce priveşte calitatea audio, Element T6 oferă un volum destul de ridicat şi puţin bass, mai ales dacă o aşezăm pe suportul rezonant al unei mese din lemn. Din păcate, sunetul redat nu este uniform pe întregul spectru de frecvenţă, boxa favorizând gama superioară a frecvenţelor înalte şi pe cele medii, anumite instrumente muzicale părând atenuate. În plus, ajustarea sonorului trebuie făcută cu moderaţie, pentru evitarea distorsiunilor la volum maxim. Designul cilindric este folositor pentru obţinerea unui sunet omnidirecţional, la fel de puternic în orice direcţie.
Cu preţ rezonabil, boxa Tronsmart Element T6 poate fi un accesoriu de vacanţă excelent, numai bun pentru ascultarea muzicii preferate în condiţii acceptabile de calitate. Designul de forma unui cilindru este foarte comod şi eficient pentru distribuirea uniformă a sunetului redat, iar autonomia bateriei încorporate este suficientă pentru folosire intermitentă pe durata întregii zile.
Boxă portabilă cu design compact, Tronsmart Element T6 poate fi obţinută la preţul de 50.62 dolari, cu livrare gratuită şi fără taxe vamale pe teritoriul UE.
Design compact şi practic
Autonomie bună a bateriei
Fidelitatea audio este acceptabilă şi cam atât