Cunoscut deocamdată după numele de cod Honeycomb Glacier, noul laptop Intel se aseamănă cu modelul ZenBook Pro Duo abia prezentat de ASUS la Computex. Însă cei de la Intel duc lucrurile şi mai departe, permiţând ajustarea ambelor ecrane pentru obţinerea unei poziţii cât mai confortabilă de utilizare.
Puţin mai gros decât un laptop obişnuit, prototipul Intel are în dotare un ecran principal de 15,6 inch (rezoluţie 1920×1080 pixeli) şi ecran secundar de 12,3 inch (rezoluţie 1920×720 pixeli), conectate folosind două balamale care reţin poziţia în care sunt ajustate.
Portabilul vine echipat cu o tastatură ceva mai compactă decât am aştepta de la un laptop cu format 15,6 inch, care substituie grupul de taste numerice cu un touchpad orientat pe verticală.
Profitând de spaţiul rămas descoperit în spatele ecranului, ingineri Intel au prevăzut un sistem de răcire personalizat, capabil să disipe o putere de până la 195W folosind un singur ventilor. Creată cu scop demonstrativ, configuraţia are la bază un procesor Intel octa-core (45W consum TDP) şi placă video Nvidia GeForce 1060 (consum între 65W şi 95W). De altfel, niciuna dintre componente nu este creată special pentru acest produs. Ecranul principal este un model standard pentru sisteme laptop, iar cel secundar a fost împrumutat de la autoturisme.
Ecranul principal dus la nivelul feţei include sistemul Tobii eye-tracking pentru urmărirea mişcărilor ochilor, deschizând noi posibilităţi pentru interacţiune în jocuri şi creşterea productivităţii în aplicaţii. Spre exemplu, putem schimba focusul de la un ecran la altul prin simpla mutare a privirii, interacţionând cu aplicaţiile deschise fără să folosim cursorul sau comanda alt-tab.
Deocamdată, nu este sigur dacă proiectul Honeycomb Glacier va fi sau nu transpus într-un produs comercial. Este posibil ca versiunea finală să primească şi alte îmbunătăţiri, cum ar fi un ecran OLED pliabil.