Samsung amână lansarea boxei inteligente Galaxy Home

06.06.2019
Samsung amână lansarea boxei inteligente Galaxy Home

Anul trecut, Samsung a prezentat boxa inteligentă Galaxy Home, răspunsul său la HomePod, Google Home şi Amazon Echo. Compania nu a comunicat însă o dată de lansare pentru noul dispozitiv la momentul respectiv, însă la începutul lui 2019, compania a spus că planul pentru Galaxy Home este să ajungă pe piaţă cândva în luna aprilie. Ajunşi în luna iunie, boxa nu este disponibilă la vânzare, iar declaraţiile oficiale spun că aceasta va veni abia în trimestrul al treilea.

Conform CEO-ului Samsung, Hyun-suk Kim, boxa inteligentă Galaxy Home va fi lansată în cea de-a doua jumătate a anului:

„Boxa Galaxy Home, care va fi centrul electrocasnicelor Samsung, are o lansare plănuită pentru mijlocul celei de-a doua jumătăţi de an.”

Având în vedere că Samsung va lansa cu siguranţă la sfârşitul verii sau la începutul lunii august noul Galaxy Note10, probabil că Galaxy Home va veni alături de acesta sau alături de noi electrocasnice inteligente. În general, Samsung anunţă noi maşini de spălat, frigidere, aparate de aer condiţionat şi aspiratoare în cadrul unei conferinţe anuale pe care o ţine la IFA, care se aliniază la declaraţia CEO-ului Kim.

Se pare că Samsung, asemeni Apple, a întâmpinat noi dificultăţi în dezvoltarea unui astfel de dispozitiv. HomePod a fost anunţat cu aproape un an înainte de lansarea sa oficială, compania amânând momentul lansării cu câteva luni bune. Mai mult, Apple a lansat HomePod fără anumite funcţii care erau promise încă de la prima prezentare, acestea fiind adăugate prin actualizări software după lansare. Este posibil ca Samsung să incerce să evite o situaţie similară.

De altfel, Bixby, asistentul virtual care va trebui să preia comenzile vocale ale utilizatorilor, nu este în acest moment într-un stadiu foarte bun. Acesta este cu mult în urma concurenţei Google şi Amazon, iar lansarea Galaxy Home ar putea marca şi un upgrade semnificativ în materie de recunoaştere vocală şi preluare de comenzi complexe. Având în vedere că Galaxy Home va trebui să controleze toate dispozitivele inteligente din casă, probabil că Samsung lucrează la o interconectare mai „intimă” a acestora.

 

 

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult