Cu destulă întârziere, Google aduce serviciul Google Search în era reţelelor de socializare, incluzând buton Share prin care să răspunde întrebărilor şi solicitărilor pentru informaţii primite din partea prietenilor trimiţând acestora link-ul relevant găsit la căutarea pe Google.
Până acum, utilizatorii Google Search nu aveau la dispoziţie o modalitate directă pentru a da mai departe link-ul unei pagini găsită la căutare, soluţia fiind preluarea manuală a adresei URL în aplicaţia preferată de mesagerie instant folosind comenzi copy/paste. Alternativa mai comodă era să comunicăm celeilalte persoane expresia de căutare pe Google. Dar cum listele Google Search sunt personalizate pentru fiecare utilizator în parte, erau şanse mari ca link-ul găsit să nu apară la cealaltă persoană, generând confuzie.
Prezent deja în ultima versiune beta a aplicaţiei Google pentru Android, butonul Share permite selectarea dintr-o listă a aplicaţiei prin care vrem să dăm mai departe informaţia relevantă, luând forma unui link însoţit de o descriere a paginii respective, aşa cum apare aceasta în listele Google Search.
Servind ca o modalitate de a da răspunsuri rapide la întrebări mai mult sau mai puţin banale, butonul Share va apărea pentru toţi utilizatorii Google Search în cursul săptămânilor următoare.