Microsoft aduce o îmbunătăţire majoră clasicului System Restore introdus de pe vremea lui Windows Millenium, oferind utilizatorilor posibilitatea să-şi readucă PC-url compromis de o infectare cu malware la starea optimă de funcţionare restaurând un backup salvat pe serverele cloud găzduite de companie, complet cu orice documente importante pierdute între timp.
Funcţionalitatea disponibilă de mult timp utilizatorilor de dispozitive Apple va fi legată de aşa numitul Microsoft Account, pe care utilizatorii sunt încurajaţi în mod insistent sa-l aleagă în locul celui offline. Asta înseamnă şi că tot mai multe din datele personale ale utilizatorilor vor ajunge în posesia Microsoft, rămânând doar să ne încredem în promisiunile companiei de a nu abuza de acestea.
Noua funcţie restore numită „cloud download” este disponibilă deocamdată la stadiu experimental, oferind o nesperată salvare la reinstalarea Windows 10 „pe curat”, atunci când toate încercările de recuperare a sistemului de operare au eşuat. Ce-i drept, Microsoft oferă deja la scară restrânsă funcţionalitatea “recover from the cloud” doar pentru posesorii de tablete Surface, în idea că utilizatorii acestora nu pot opta pentru instalare clasică Windows 10 din pricina procedurii complicate pentru aplicarea tuturor driverelor şi optimizări necesare pentru readucerea dispozitivelor la starea „de fabrică”.
Acoperind golul lăsat de Microsoft, producători OEM precum Dell, Asus şi HP oferă deja kit-uri de restaurare Windows, luând forma unei partiţii de backup lăsată ascunsă pe hard disk. Însă funcţia cloud download promisă de Microsoft oferă mai mult decât readucerea sistemului de operare la starea în care era la momentul achiziţiei dispozitivului, restaurând inclusiv fişierele şi aplicaţiile instalate între timp de utilizator, fără a ocupa spaţiu suplimentar pe hard disk.
Rămâne doar de văzut care este metoda folosită pentru recuperarea dispozitivelor, din moment ce se presupune că actuala instalare Windows 10 a fost complet compromisă. Pornirea PC-ului în Safe Mode folosind o combinaţie de taste este foarte convenabilă, dar necesită cooperarea producătorilor de dispozitive pentru implementare corectă.
A doua variantă poate fi o combinaţie între actualizarea Windows 10 pentru a include rutinele de backup necesare şi furnizarea unui kit Windows 10 cu funcţionalitate redusă, care să pornească de pe stick USB. Problema este că în acest caz este dificil să asiguri toate driverele necesare dispozitivelor pe care încerci să le restaurezi (ex. interfaţă de reţea pentru accesarea serverelor cloud şi drivere necesare anumitor dispozitive de stocare SSD).
Este de aşteptat ca noua funcţionalitate să fie inclusă, cel mai devreme, cu următoarea revizie Windows 10, la începutul acestei toamne.