Surpriză totală în clasamentul AV-TEST: cel mai bun antivirus în 2019 este un produs gratuit pe care s-ar putea sa îl ai deja

Surpriză totală în clasamentul AV-TEST: cel mai bun antivirus în 2019 este un produs gratuit pe care s-ar putea sa îl ai deja

Perceput timp de mulţi ani drept o soluţie nepretenţioasă pentru protecţie antivirus la un nivel minimalist, Windows Defender a evoluat constant sub atenţia gigantului Microsoft, devenind un element central pentru protejarea platformei Windows de ameninţări informatice de orice fel.

În mod evident, vestea nu cade prea bine pentru producătorii de soluţii antivirus comerciale, care deja percep Windows Defender ca fiind mai mult decât o soluţie „de avarie” pentru protejarea PC-urilor Windows care nu au deja instalat un alt program antivirus.

Conţinând 20 produse de securitate cibernetică pentru consumatori, noul clasament AV-Test publicat la data de 1 august 2019 ia în considerare protecţia oferită cu setările implicite ale aplicaţiei respective, în ideea că majoritatea utilizatorilor nu au cunoştinţele necesare pentru ajustarea manuală a setărilor pentru securitate sporită. Doar patru produse antivirus au obţinut punctaje maxime, iar Windows Defender se numără printre acestea.

Ceilalţi trei „premianţi” sunt F-Secure SAFE 17, Kaspersky Internet Security 19.0, and Norton Security 22.17. Principala diferenţă între soluţiile comerciale şi Windows Defender este că Microsoft îl oferă pe acesta gratuit utilizatorilor Windows 10, fără nevoia achiziţionării unei licenţe care să fie reînnoită anual pentru a beneficia de funcţionalitate completă.

Deşi nu au prins top 3, şi alte soluţii precum Avast Free AntiVirus 19.5, AVG Internet Security 19.5, Bitdefender Internet Security 23.0, Trend Micro Internet Security 15.0 şi VIPRE AdvancedSecurity 11.0 au primit distincţia „Top Product” din partea AV-TEST.

În timp ce achiziţionare unuia dintre pachetele antivirus are în continuare meritele sale, cum ar fi un firewall mai sofisticat şi protecţie extinsă pentru dispozitivele mobile din doare (smartphone, tablete, chiar şi smartwatch-uri), pentru tot mai mulţi utilizatori Windows 10 folosirea soluţiei antivirus integrată ar putea fi suficientă.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult