Samsung a adus pentru prima dată în cadrul unui eveniment public noul Galaxy Fold, primul său dispozitiv pliabil. Coada pentru a ajunge să punem mâna pe acest telefon a fost lungă, însă aşteptarea a meritat, întrucât am reuşit să ne satisfacem curiozitatea şi să ne formăm o primă impresie despre acest dispozitiv „ciudat”.
Încă din primul moment în care ţii în mână Galaxy Fold, îţi dai seama că nu este vorba despre un dispozitiv mobil „obişnuit”. Acesta pare să fie construit exclusiv pentru cei care ştiu că vor cumpăra ceva complet nou şi care sunt dispuşi să facă nişte compromisuri doar pentru a avea în mână cea mai nouă tehnologie de pe piaţă.
Printre micile dezavantaje am putea enumera în primul rând greutatea. Galaxy Fold cântăreşte aproape cât un smartphone şi jumătate, sau cât un telefon normal şi o baterie portabilă. Nu este un dezavantaj mare, însă probabil că Samsung nu a încercat obligatoriu să reducă greutatea lui Fold şi din alt motiv. Acesta pare să fie foarte bine construit, asemeni unui ceas de lux. Balamaua pare să fie foarte solidă, iar elementele metalice de pe lateralele dispozitivului, reci la atingere, asigură senzaţia că foloseşti un dispozitiv premium.
Ecranul frontal, de 4,6” este puţin dezamăgitor. Acesta este foarte îngust şi înconjurat de o ramă foarte pronunţată, scopul lui adevărat fiind probabil de a afişa ora exactă şi notificările, întrucât în utilizare normală este foarte incomod. O ultimă nemulţumire ar fi urma lăsată permanent pe ecranul pliabil de procesul de îndoire, ceva ce momentan este imposibil de ocolit. Atunci când ecranul este pornit şi afişează imagini luminoase, este greu de văzut, însă pe un fundal negru se vede imediat atunci când se reflectă lumina în acea zonă. În utilizare obişnuită, nu se observă şi nici nu deranjează la atingere.
Pentru că am avut foarte puţin timp cu dispozitivului, nu am putut testa prea multe dintre funcţiile sale noi, însă ne-am putut „juca” puţin cu noua metodă de multitasking. Poţi afişa până la trei aplicaţii simultan, care pot comunica între ele prin gesturi de drag & drop, de exemplu. Va fi interesant de urmărit ce aplicaţii vor realiza funcţii speciale pentru această interfaţă împărţită în trei ecrane.
Samsung Galaxy Fold ar trebui să fie deja disponibil pe piaţă în Coreea de Sud şi ar trebui să ajungă în câteva dintre ţările mai dezvoltate din Uniunea Europeană în săptămânile care urmează. Momentan, Samsung nu a anunţat nimic oficial despre disponibilitatea lui Galaxy Fold în România, însă există o posibilitate mare ca acest model să nu ajungă la noi prea curând, din cauza stocurilor limitate. Samsung plănuieşte să vândă un milion de unităţi de Galaxy Fold în primele 12 luni la nivel mondial, deci acest model va fi tratat precum un dispozitiv mobil în serie limitată, nu un telefon „mass market”.
Desigur, acest lucru este evident şi în preţ, telefonul urmând a fi disponibil în Europa într-o singură configuraţie hardware, cu 12 GB RAM şi 512 GB spaţiu de stocare, la preţul de 2.000 euro.