Urmăreşte live aici lansarea iPhone 11! Cât vor costa şi când ajung în magazine noile smartphone-uri Apple

10.09.2019
Urmăreşte live aici lansarea iPhone 11! Cât vor costa şi când ajung în magazine noile smartphone-uri Apple

Apple va transmite live în această seară evenimentul de prezentare pentru noile sale produse pentru toamna anului 2019. Cele  mai aşteptate sunt de departe noile smartphone-uri din gama iPhone 11, însă există şansa de a vedea şi noi dispozitive din gama Apple Watch, iPad şi MacBook Pro, fiind deja disponibile zvonuri în aceste direcţii de câteva luni, deja.

Pentru prima dată de când transmite evenimentele live pe internet, Apple va oferi şi un flux video live prin intermediul canalului său de pe YouTube, oferind astfel ocazia mai multor utilizatori să poată urmări în timp real dezvăluirea noilor sale produse. Până în prezent, stream-urile erau disponibile exclusiv pe site-ul Apple.com, iar până de curând, acestea nu puteau fi vizualizate decât pe dispozitive Apple, prin intermediul browser-ului Safari.

Chiar dacă mai sunt doar câteva ore până la evenimentul oficial, au mai apărut câteva informaţii noi pe căi neoficiale despre noile produse, în special despre gama de smartphone-uri iPhone 11. În primul rând, numele dispozitivelor pare să fie aproape „bătut în cuie”. Spre diferenţă de generaţia trecută, unde toate foloseau cifra romană X (10) şi o literă după, noua generaţie iPhone se întoarce la numerele arabe. Astfel, gama de smartphone-uri Apple va include modelul de bază iPhone 11, care va continua pe aceeaşi platformă a lui iPhone XR de anul trecut, cu ecran de 6,1” LCD, iPhone 11 Pro, modelul cu ecran OLED de 5,8” care continuă pe formatul iPhone X şi iPhone XS şi iPhone 11 Pro Max, urmaşul lui iPhone XS Max, cu ecran de 6,5”.

Alte informaţii noi vorbesc despre preţul şi stocarea noilor dispozitive. Se pare că Apple nu va schimba foarte mult pragurile de preţ, diferenţele de stocare fiind evidente doar în cadrul modelelor Pro.

Cât vor costa iPhone 11, iPhone 11 Pro şi iPhone 11 Max

iPhone 11 (ecran 6,1” LCD)

  • iPhone 11 64 GB – 750 dolari
  • iPhone 11 128 GB – 800 dolari
  • iPhone 11 256 GB – 900 dolari

iPhone 11 Pro (ecran 5,8” OLED)

  • iPhone 11 Pro 128 GB – 1000 dolari
  • iPhone 11 Pro 256 GB – 1.100 dolari
  • iPhone 11 Pro 512 GB – 1.200 dolari

iPhone 11 Pro Max (ecran 6,5” OLED)

  • iPhone 11 Pro Max 128 GB – 1.100 dolari
  • iPhone 11 Pro Max 256 GB – 1.200 dolari
  • iPhone 11 Pro Max 512 GB – 1.300 dolari

Se pare că schimbarea majoră este eliminarea opţiunii de 64 GB de pe modelele Pro şi înlocuirea ei cu o nouă variantă de bază de 128 GB. Telefoanele sunt aşteptate în magazinele din ţările incluse în primul val de lansare pe 20 septembrie, urmând ca în România şi alte câteva ţări să ajungă cu o săptămână sau două întârziere, cea mai apropiată dată posibilă fiind pe 27 septembrie.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult