Pentru cei care credeau că iPhone 11 Pro nu este destul de scump: versiunile Caviar din aur şi titan ajung la 30.000 dolari

09.10.2019
Pentru cei care credeau că iPhone 11 Pro nu este destul de scump: versiunile Caviar din aur şi titan ajung la 30.000 dolari

Compania Caviar din Rusia este cunoscută pentru variantele sale excentrice ale telefoanelor produse de alte companii. Întrucât seria iPhone 11 este cea mai nouă şi mai scumpă de pe piaţă, compania a lansat noi modele Caviar bazate pe acestea, înlocuind panourile de sticlă de pe faţă şi spate cu unele realizate din materiale de lux. Evident, vorbim doar despre modele iPhone 11 Pro şi Pro Max, nu despre modelul standard. Preţurile variază între 4.000 şi 30.000 de dolari, în funcţie de design şi materialele utilizate.

Cea mai mare diferenţă între iPhone 11 Pro Caviar şi modelul standard este la nivelul modului de cameră, care este acum la acelaşi nivel cu restul elementelor de pe spate. Se pare că cei de la Caviar au ales să îngroaşe puţin tot telefonul, însă a înlocuit sticla fragilă de pe spate cu materiale precum titan, aur, piele de crocodil, diamante şi alte astfel de materiale de lux.

Modelele Caviar sunt disponibile în cantităţi limitate şi promit carcase rezistente la şocuri. De altfel, inclusiv sticla de pe partea din faţă a telefonului este realizată din sticlă care nu se sparge, spun producătorii, cu finisaje inspirate de industria ceasurilor de lux.

Seria iPhone 11 Pro din portofoliul Caviar se numeşte „Victory” şi vine în mai multe variante:

  • iPhone 11 Pro Victory Titanium la 4.300 dolari
  • iPhone 11 Pro Victory Black Titanium la 4.580 dolari
  • iPhone 11 Pro Victory Bronze la 4.890 dolari
  • iPhone 11 Pro Victory Titanium Alligator la 4.430 dolari
  • iPhone 11 Pro Victory Black Gold Alligator la 12.790 dolari
  • iPhone 11 Pro Victory Black Alligator la 5.040 dolari
  • iPhone 11 Pro Victory Love la 12.400 dolari
  • iPhone 11 Pro Victory Passion la 4.430 dolari
  • iPhone 11 Pro Victory Elegance la 4.430 dolari
  • iPhone 11 Pro Victory Bloom 4.430 dolari
  • iPhone 11 Pro Victory Desire la 19.270 dolari
  • iPhone 11 Pro Victory Diamond la 30.910 dolari

Modelele care depăşesc 10.000 dolari includ elemente realizate din aur, în timp ce varianta de top, Diamond este decorată cu diamante.

Spre diferenţă de alte smartphone-uri „de lux”, cele de la Caviar par să fie realizate într-un mod chiar atrăgător din punct de vedere al design-ului, renunţând la simplitatea liniilor Apple în favoarea unor culori mai elegante.

Rămâne de văzut cine va scoate din buzunar atât de mulţi bani pentru un smartphone care în 2-3 ani este depăşit din punct de vedere al performanţei.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult