OnePlus a anunţat săptămâna trecută detaliile complete despre seria 7T, însă acestea nu au fost încă oferite pentru comandă pe site-ul oficial. Astfel, nu ştim exact cât costă toate variantele telefonului, având preţuri doar pentru modelele de bază: 600 euro pentru OnePlus 7T şi 759 euro pentru OnePlus 7T Pro. Pentru prima dată însă, OnePlus aduce telefoanele sale şi în magazinele din România, însă acestea au fost listate înainte de data de 17, când vor fi disponibile pentru comandă în toată lumea.
Se pare că eMAG nu a mai avut răbdare şi a listat OnePlus 7T şi OnePlus 7T Pro la pre-comandă în oferta sa. Telefoanele sunt disponibile într-o configuraţie pentru fiecare model în parte, iar preţurile sunt în limitele aşteptărilor, fiind slabe şanse ca acestea să poată fi comandate de pe site-ul OnePlus la un preţ mai mic. Aceasta este prima dată când telefoanele OnePlus vin oficial în ofertele magazinelor din România şi nu pe „piaţa gri”.
Modelul OnePlus 7T standard, echipat cu ecran Full HD de 6,5” cu refresh rate de 90 Hz, chipset Snapdragon 855 Plus, 8 GB memorie RAM şi 128 GB stocare internă vine în România doar în varianta Glacier Blue şi este disponibil acum la pre-comandă la preţul de 2.899 lei. Acesta este un upgrade semnificativ faţă de OnePlus 7, oferind un sistem cu trei camere, faţă de cele două de pe modelul din vară, cât şi un nou mod de fotografiere macro.
În cazul OnePlus 7T Pro, diferenţele faţă de OnePlus 7 Pro sunt mai subtile. Telefonul oferă acelaşi design exterior, fiind echipat cu un ecran QHD+ la 90 HZ fără notch, cu cameră retractabilă şi margini curbate. La interior, singura diferenţă notabilă este prezenţa chipset-ului Snapdragon 855 Plus, care înlocuieşte modelul 855 standard din vară. Modelul din România este echipat cu 8 GB memorie RAM, 256 GB stocare internă şi vine în culoarea Haze Blue, puţin diferită faţă de cea de pe 7 Pro-ul original. Preţul este de 3.699 lei.
Cei care îşi doresc aceste telefoane în alte configuraţii de stocare şi RAM, sau cei care îşi doresc modelul special McLaren, echipat cu o carcasă texturată cu accente portocalii, vor trebui să aştepte până pe 17 octombrie, când pre-comenzile vor începe şi pe site-ul oficial OnePlus. Desigur, în acel caz va trebui plătit transportul. eMAG nu spune când va onora aceste comenzi, însă cel mai probabil, livrările vor începe de săptămâna viitoare, când va livra şi OnePlus spre clienţi prin intermediul site-ului oficial.