Lăsând mai întâi să treacă valul de entuziasm din jurul lansării Galaxy Fold, Huawei reia avansul pe nişa telefoanelor pliabile lansând o versiune revizuită a modelului Galaxy Fold, cu modificări substanţiale la partea de hardware.
Potrivit zvonurilor, noua revizie Mate X este gata pentru relansare chiar în cursul acestei luni, îmbunătăţită prin experienţa căpătată de pe urma câtorva lecţii dure, primite mai ales de rivalul Samsung.
Mult mai puţin riscantă din punct de vedere al fiabilităţii, abordarea cu ecranul pliabil instalat pe exteriorul carcasei este păstrată şi pentru noul Mate X, Huawei alegând astfel cel mai mic dintre două rele: riscul deteriorării ecranului prin îndoirea foarte agresivă la zona de pliere VS deteriorarea ecranului prin zgâriere şi loviri accidentale. În timp ce experienţa practică avută de Samsung arată că defectarea prematură a ecranului în zona de pliere este un risc cât se poate de real, rămâne de văzut dacă ecranul expus permanent pe exteriorul carcasei este o soluţie mai sigură. Putem doar să speculăm câte solicitări pentru acordarea de garanţie ar putea fi respinse pe motiv că ecranul OLED defectat prin lovire este rezultatul neglijenţei în utilizare şi nu un defect de proiectare.
Cert este după alte câteva luni în laboratoarele Huawei, noua revizie Mate X va face unele încercări pentru îmbunătăţirea fiabilităţii. Rămâne doar de văzut care sunt acestea.
Aşteptat spre finalul lunii octombrie, noul model vine echipat cu chipsetul Kirin 990 (în loc de Kirin 980 anunţat în prima parte a acestui an) şi va primi o versiune revizuită a modemului 5G, mai eficientă din punct de vedere al consumului de energie şi cu mai puţine probleme la partea de compatibilitate.
Cât despre aspectul exterior, un video-unbox neoficial arată butonul prin care se acţionează de-plierea telefonului. Comparat cu modelul Galaxy Fold, produsul celor de la Huawei pare să lase mai puţin vizibilă zona de pliere, însă deformarea ecranului va fi evidenţiată mai ales la utilizarea pe termen lung.
Potrivit sursei citate, Huawei a reproiectat balamaua telefonului pentru a gestiona mai bine forţa excesivă aplicată la deplierea ecranului, adresând astfel un posibil punct de cedare structurală.
Din păcate, deocamdată nu există informaţii certe privind relansarea Mate X în afara Chinei, Huawei având probleme cu certificarea dispozitivelor bazate pe Android şi includerea pachetului de servicii Google, ca efect al interdicţiilor impuse de Statele Unite.