Până în prezent, monitoarele portabile pentru laptop-uri au fost orientate exclusiv către utilizatorii preocupaţi de productivitate, însă MSI crede că există şi gameri interesaţi de astfel de produse. Compania taiwaneză a dezvăluit că va lansa oficial la CES un nou monitor portabil dedicat gamerilor, cu un panou performant, cu frecvenţă de 240 Hz şi o diagonală „generoasă”, similară cu cea de pe majoritatea laptop-urilor de gaming.
Practic, MSI promite un upgrade de monitor celor care au deja laptop-uri de gaming, dar nu beneficiază de o frecvenţă înaltă. Optix MAG161 vine cu o diagonală de 15,6”, rezoluţie Full HD şi un panou IPS de 240 Hz. Aceste caracteristici asigură însă că acest monitor nu va fi în niciun caz ieftin, de obicei astfel de monitoare fiind opţiuni extra chiar şi pentru laptop-urile scumpe de gaming.
Acest monitor pare să fie bazat pe acelaşi panou pe care îl folosesc şi laptop-urile de top de la MSI, precum GS65 Stealth. Din punct de vedere al conectivităţii, acesta va putea fi conectat la un computer sau laptop folosind HDMI sau USB Type-C, iar suprafaţa lui va fi protejată de o husă integrată de tip „folio”, foarte bună atât pentru transport, cât şi pentru a fi folosită pe post de stand.
Chiar dacă MSI a primit deja un premiu pentru inovaţie pentru acest model care va fi prezentat la CES, nu este tocmai clar cât de multă cerere există în piaţă pentru un astfel de accesoriu. Laptop-urile de gaming sunt deja destul de mari şi de grele, iar un monitor în plus sigur adaugă câteva kilograme la transport.
Având în vedere că este un produs nou dintr-o categorie care nu exista înaintea acestui produs, probabil că va trebui să vedem ce concurenţă apare pe această piaţă şi cum răspund gamerii la propunerea unui monitor portabil pentru laptop. Pentru utilizarea la un birou însă, ca ecran secundar, un monitor de 15” este totuşi destul de mic.