Cortana nu va mai funcţiona pe Android şi iOS, dacă te afli în aceste ţări

18.11.2019
Cortana nu va mai funcţiona pe Android şi iOS, dacă te afli în aceste ţări

Urmând creşterii tot mai slabe obţinută în anumite regiuni, Microsoft a decis retragerea serviciului Cortana de asistenţă prin comandă vocală în unele regiuni ale lumii, păstrând doar integrarea cu propria platformă Windows.

Astfel, începând cu data de 31 ianuarie 2020, serviciul Cortana nu va mai fi disponibil în Marea Britanie, Australia, Germania, Mexic, China, Spania, Canada şi India, utilizatorii din aceste regiuni urmând să se reorienteze către alte servicii cu funcţionalitate similară, precum Google Assistant şi Apple Siri.

Portofoliul de aplicaţii Microsoft care includeau integrare Cortana, disponibile pentru platformele Android şi iOS, va fi actualizat pentru a funcţiona şi fără serviciile Cortana.

În schimb, produse mai importante precum aplicaţiile pentru productivitate din suita Microsoft 365 vor primi integrare Cortana şi mai avansată.

În urma schimbării de strategie, Cortana încetează să mai fie un competitor direct pentru alte servicii dedicate de asistenţă prin comandă vocală, cum este Amazon Alexa, Microsoft lucrând mai mult la optimizarea motorului AI pentru a răspunde cerinţelor propriilor produse.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult