În timp ce majoritatea producătorilor deja lucrează sau au reuşit să livreze actualizări pentru smartphone-urile lor la Android 10, ASUS abia a lansat actualizarea la Android 9.0 Pie pentru smartphone-ul său de gaming, ROG Phone. Acesta este modelul original, care a apărut în toamna anului trecut şi care a fost livrat la acel moment cu Android 8.1 Oreo, peste care a fost aplicată o interfaţă „ROG” cu funcţii specializate pentru gaming.
ROG Phone 2 este deja pe piaţă şi rulează Android 9 momentan, cu un update la Android 10 plănuit pentru viitorul apropiat. Totuşi, cei care au cumpărat telefonul de anul trecut, care nu este cu mult mai puţin capabil decât noul model, vor începe să primească notificări despre update-ul OTA la versiunea Android 9. Ca de obicei, lansarea are loc în mai multe valuri, deci dacă aveţi un ROG Phone 1 şi nu aţi primit încă actualizarea, ar trebui să mai aşteptaţi puţin. În general, o astfel de lansare poate dura şi câteva săptămâni, până când producătorul oferă software-ul pe dispozitivele din toate regiunile în care este disponibil.
Practic, software-ul lui ROG Phone 1 ajunge din urmă software-ul pentru ROG Phone 2, care a fost livrat cu aceste capabilităţi din fabrică.
ROG Phone s-a dovedit a fi un succes destul de mare pentru ASUS încât au decis să continue această serie de telefoane. Ba chiar ROG Phone 2 s-a bucurat de un succes şi mai mare, în special în China, unde numărul de pre-comenzi a fost în vară de câteva milioane de unităţi. Ce-i drept, pentru China au existat variante cu mai puţin RAM şi mai puţină stocare, cât şi integrare cu serviciile de gaming Tencent, companie care a subvenţionat o parte din preţ.