OnePlus pregăteşte un dispozitiv complet nou, care va fi dezvăluit în premieră la CES 2020, în Las Vegas. Târgul de tehnologie american urmează să debuteze în a doua săptămână a anului următor, iar OnePlus promite să aducă acolo ceva „inovator”. Dispozitivul, face parte din gama de produse „smartphone” şi va purta numele OnePlus Concept One, conform primelor informaţii oficiale.
Producătorul chinez OnePlus va ţine un eveniment special la CES 2020. Acesta promite „un design alternativ” şi un „viitor alternativ”, conform imaginii de promovare lansată astăzi. Având în vedere că OnePlus este cunoscut în prinicpal drept un producător de smartphone-uri, putem presupune că vom vedea aici un produs dintr-o gamă nouă de telefoane mobile, cu un design diferit faţă de ceea ce am văzut până acum.
Întrucât anul 2020 este anul dispozitivelor pliabile, care va începe o serie de lansări încă din ianuarie, când Motorola Razr ajunge pe piaţă, noul OnePlus Concept One ar putea fi un astfel de smartphone, probabil cu o metodă nouă de pliere a ecranului. De asemenea, ne putem aştepta la capabilităţi noi, pe care nu le-am mai văzut pe smartphone-urile de până acum, conform declaraţiilor oficiale:
„Numele, Concept One, este o promisiune clară că acest dispozitiv este doar primul dintr-o serie viitoare şi demonstrează devotamentul OnePlus pentru tehnologie inovatoare aplicată, care aduce utilizatoare mai aproape de o experienţă de utilizare rapidă, lină şi fără griji. OnePlus Concept One demonstrează viziunea atât asupra noilor tehnologii, cât şi asupra design-ului alternativ pentru viitorul smartphone-urilor.”
Alte companii au folosit târgul CES în trecut pentru a prezenta diverse concepte de dispozitive, care nu au ajuns obligatoriu pe piaţă în formatul prezentat. Unele, precum Vivo Apex, au inspirat alte modele de dispozitive din gama producătorului, în timp ce Razer a venit cu laptop-uri greu de crezut că ar putea fi lansate într-o versiune comercială pe piaţă, precum laptop-ul cu trei ecrane (care, de altfel, a fost şi furat).
Fiind vorba despre un smartphone, chiar dacă va avea un design complet nou şi ciudat, OnePlus ar putea totuşi să îl lanseze pentru cei care sunt interesaţi, la un preţ mai mare şi în cantităţi limitate, aşa cum a făcut şi Xiaomi cu noul Mi MIX Alpha.