Bug software, afectând computerul noilor vehicule Mazda3, poate declanşa fără motiv frânarea de urgenţă

27.12.2019
Bug software, afectând computerul noilor vehicule Mazda3, poate declanşa fără motiv frânarea de urgenţă

Vehicule Mazda3 din generaţiile 2019 şi 2020 sunt rechemate în masă de producător pentru corectarea unui bug software afectând unul dintre sistemele de siguranţă automate din echiparea maşinii, cauzând frânarea violentă şi fără motiv întemeiat a vehiculului.

Numit Smart Braking System (SBS), sistemul de siguranţă prevăzut pe vehicule Mazda3 din generaţiile 2019 şi 2020 are rolul de a detecta pătrunderea pietonilor şi alte obiecte în calea autoturismului, iniţiind automat frânarea de urgenţă pentru a evita sau reduce efectele unei eventuale coliziuni.

Din păcate, decizia producătorilor auto de a introduce sisteme capabile să ia decizii şi să acţioneze asupra autoturismului în locul şoferului poate avea şi efecte neintenţionate, punând în pericol siguranţa ocupanţilor vehiculului şi pe ceilalţi participanţi la trafic, dacă o funcţionarea incorectă a unei rutine software sau senzor cauzează declanşarea eronată a sistemelor respective.

Declanşarea eronată a sistemului SBS se manifestă prin frânare violentă, concomitent cu emiterea unui ton acustic şi afişarea unei alerte pe ecranul montat în bordul autoturismului, vehiculul oprindu-se în mijlocul drumului fără ca un obstacol să existe pe traiectoria acestuia. Însă potrivit experienţelor descrise pe Reddit, activarea frânării de urgenţă survine uneori şi fără emiterea unei alerte.

Deşi poate fi dezactivat manual, sistemul SBS se reconectează la fiecare pornire a motorului, dezactivarea sa permanentă nefiind posibilă.

Pentru majoritatea vehiculelor rechemate remediul va fi o simplă actualizare de firmware, însă pentru unele exemplare Mazda3 ar putea fi necesară şi înlocuirea anumitor sisteme cu versiuni corectate.

Potrivit Mazda, defectul care afectează 35390 vehicule Mazda3 nu a cauzat răniri sau decese, până acum.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult