Anul 2019 s-a dovedit ai fi un an foarte interesant pentru piaţa de smartphone-uri, oferindu-ne dispozitive excelente de la majoritatea companiilor importante din piaţă. Privind în urmă, foarte puţine dispozitive au fost cu adevărat „slabe”, iar majoritatea celor pe care le-am testat noi au fost aproape universal „foarte bune”, indiferent de segmentul de piaţă pe care l-am vizat. Am realizat o listă cu cele mai bune cinci dispozitive mobile din categoriile premium, high-end, mid-range şi „flagship killers”, pe baza experienţei noastre.
Desigur, există dispozitive care ar merita să fie pe aceste liste, dar pe care nu le-am testat nici măcar câteva minute, aşa că am decis să omitem dispozitivele pe care nu le-am avut la test, sau pe care nu le-am văzut măcar la un eveniment de prezentare şi lansare. Multe dintre dispozitivele de pe aceste liste au primit şi review-uri din partea Go4it.
Samsung a reuşit şi în 2019 să creeze probabil „cel mai bun smartphone de pe piaţă”. Galaxy Note10+ (review) s-a bucurat de un hardware excelent construit, software îmbunătăţit şi mai nou chiar update-uri relativ rapide la următoarea variantă de Android. Acesta este singurul telefon de pe piaţă din gama „premium” echipat cu un stylus, fiind alegerea multor utilizatori din acest motiv. Din păcate, tranziţia la un ecran perforat a seriei Galaxy Note10 a venit şi cu eliminarea jack-ului pentru căşti.
După o lansare dezamăgitoare în 2018, cu seria XS/XR care nu s-a bucurat de un succes foarte mare în piaţă, Apple a revenit în 2019 cu trei dispozitive foarte bine construite, care reprezentau uprade-uri semnificative faţă de generaţiile precedente. Dintre toate, iPhone 11 Pro Max este de departe cel mai bun model al seriei, fiind echipat cu tot hardware-ul premium disponibil în gama Apple: trei camere foto pe spate, baterie mare, procesor foarte puternic şi un ecran OLED de rezoluţie înaltă, cât şi materiale de construcţie foarte bune (oţel şi sticlă mată). Chiar dacă design-ul nu s-a schimbat foarte mult, performanţa foto şi procesorul A13 Bionic reprezintă un avans mare pentru telefoanele Apple
Galaxy S10+ (review) a fost lansat la începutul anului, însă acesta rămâne chiar şi acum unul dintre cele mai bune telefoane de pe piaţă. Acesta nu numai că este acum mult mai ieftin decât un Galaxy Note10+, dar oferă performanţă similară şi chiar şi un jack pentru căşti. Ce nu are în comparaţie cu Note10+ este o cameră 3D TOF şi un stylus. De asemenea, autonomia ar putea fi puţin mai mică, din cauza procesorului pe 8nm, faţă de cel pe 7nm de pe modelul mai nou. Unii utilizatori ar putea spune că şi decupajul mai mare în ecran ar putea fi un dezavantaj.
Ultimul flagship Huawei bazat pe Android echipat cu servicii Google este de asemenea unul dintre cele mai bune telefoane din 2019. P30 Pro (review) încă are una dintre cele mai bune camere de pe telefoane, însă este şi unul dintre flagship-urile cu cea mai bună autonomie şi cea mai rapidă încărcare. Display-ul nu este la fel de performant precum cel de pe Samsung sau Apple, însă se apropie foarte mult, iar Huawei deja a actualizat acest model la EMUI 10 cu Android 10. Singurul dezavantaj real ar fi cardul Nano Memory proprietar, în locul unui microSD proprietar. Nici acest model nu are jack pentru căşti.
ROG Phone II (review) de la ASUS este probabil telefonul cel mai bine echipat de anul acesta. OK, nu are încărcare wireless, rezistenţă la apă sau un stylus, precum celelalte dispozitive, însă compensează prin alte caracteristici. De exemplu, are o baterie de 6.000 mAh, care asigură două zile de utilizare. Are un display OLED de 120 Hz de calitate foarte bună, are o gamă vastă de accesorii dedicate pentru jocuri video, dar şi difuzoare stereo foarte puternice. Pe lângă toate acestea, ROG Phone 2 are jack de căşti, slot microSD pe lângă stocare foarte generoasă, un sistem de răcire performant şi compatibilitate cu peste 100 de jocuri pentru ecranul la 120 Hz. Acesta este probabil singurul telefon de gaming care cu adevărat „contează”.
Galaxy Fold (review) a fost o adevărată surpriză în 2019. Telefonul care părea că se strică doar dacă te uiţi puţin mai urât la el în primăvară, a fost lansat abia în toamnă într-o versiune finală. Rezultatul a fost foarte bun, ecranul mare permiţând consumul de conţinut multimedia aşa cum nu am mai văzut-o pe niciun telefon de până acum. Da, este mare, greu şi în continuare destul de fragil, însă demonstrează că există un viitor pentru astfel de dispozitive, iar acesta este doar primul pas în această direcţie. Cu un preţ de 2.000 de euro, probabil că nu se înghesuie foarte mulţi să cumpere Galaxy Fold acum, însă acesta merită o menţiune pentru faptul că încearcă ceva cu adevărat nou.
OnePlue 7T Pro nu este decât un mic upgrade faţă de OnePlus 7 Pro din vară, însă acesta este de departe cel mai interesant smartphone high-end al lui 2019. Cu un ecran „complet”, fără decupaje, de rezoluţie înaltă şi cu refresh rate de 90 Hz, un design foarte plăcut şi un sistem de camere „decent”, chiar dacă nu printre cele mai performante, OnePlus 7T Pro este un exemplu foarte bun de balans între preţ şi performanţă. Probabil că încărcare wireless şi certificare IP68 ar fi fost preferate de mulţi clienţi, însă acestea par a fi caracteristici neesenţiale pentru majoritatea utilizatorilor.
Apple a făcut ceva nemaivăzut în istoria companiei cu iPhone 11. Nu numai că a adăugat un procesor de top şi mai multă memorie RAM de la an la an pe modelul său de bază, ci i-a scăzut şi preţul de intrare în ofertă. Adăugăm camerele excelente wide şi ultra-wide de pe iPhone 11 Pro la această formulă şi o autonomie îmbunătăţită şi avem cel mai atrăgător iPhone din 2019. Având în vedere preţul, performanţa şi capabilităţile promise, este greu de justificat 300 de euro în plus pe cel mai ieftin iPhone 11 Pro din gamă. Da, display-ul LCD nu este la nivelul OLED-ului, însă asigură o autonomie foarte bună. De asemenea, Apple va asigura până la 5 ani de actualizări software pe acest model, ceea ce nu putem spune despre alte dispozitive din această categorie.
În ultimii câţiva ani a existat o mare lipsă de dispozitive high-end de dimensiuni mici. Samsung încearcă însă cu Galaxy S10e să umple acest „gol” în oferta sa de telefoane cu ecrane din ce în ce mai mari. Micul „flagship” vine cu acelaşi hardware performant precum restul seriei Galaxy S10, însă are şi câteva avantaje proprii. De exemplu, este singurul model cu ecran plat din gamă, ceva ce anumiţi utilizatori cu siguranţă preferă. Apoi, are un senzor de amprentă capacitiv montat pe laterală, mai rapid decât cel ultrasonic de pe modelele S10 şi Note10. Nu în ultimul rând, telefonul beneficiază de aceeaşi cameră de calitate precum modelele S10 sau Note10, minus camera cu zoom.
P30 Pro este modelul despre care toată lumea vorbeşte, însă modelul Huawei P30 standard este probabil cel care se vinde cel mai bine. Şi pe bună dreptate: acesta are un preţ semnificativ mai mic, o cameră aproape la fel de performantă (cu zoom mai mic şi performanţă low-light mai slabă), are jack pentru căşti şi un ecran LCD plat, necurbat la margini. Diferenţele în utilizare între P30 şi P30 Pro sunt minime, deci cei care nu sunt amatori de fotografie nocturnă, nu au multe de pierdut dacă aleg modelul „mai ieftin”.
Sony a înregistrat scăderi foarte mari în 2019, gama de telefoane Xperia fiind redusă la doar câteva modele. Dintre acestea, cel care a ieşit cel mai mult în evidenţă a fost Xperia 5 (review), care s-a dovedit a fi semnificativ mai interesant decât modelul „flagship” Xperia 1. Cu o cameră foarte bună, un hardware performant şi dimensiuni „relativ” compacte, Xperia 5 poate să stea fără emoţii lângă modelele mai sus menţionate. Singurul dezavantaj real al său este preţul, la care producătorul japonez nu pare să renunţe.
Xiaomi ne-a făcut o surpriză la final de an 2019 cu Mi Note 10 Pro, un smartphone mid-range, echipat cu o cameră foto impresionantă. Acesta este construit la standarde „premium”, cu sticlă şi metal de înaltă calitate şi ecran curbat, iar singurul „dezavantaj” hardware faţă de alte modele este procesorul mid-range. Cu un chispet Snapdragon 855, acesta ar fi putut fi lejer integrat în topul „high-end”. Totuşi, la capitolul captură foto, acest dispozitiv excelează, ba chiar poate să se lupte şi cu modelele „premium”. Acesta integrează un senzor principal de 108 megapixeli, două camere cu zoom, o cameră macro şi una ultra-wide, pentru una dintre cele mai „complete” camere de pe piaţă.
Nova 5T (review) a venit ca o surpriză pe piaţa din România. Acesta este un smartphone Huawei care beneficiaz de servicii Google, în ciuda restricţiilor SUA. Producătorul chinez s-a folosit de o portiţă care i-a permis să schimbe numele modelului Honor 20 prezentat în vară în Huawei Nova 5T şi să îl lanseze cu funcţionalitate completă, chiar dacă cu o întârziere de câteva luni. Acesta are o performanţă comparabilă cu cea a lui Huawei P30 Pro, o cameră foto performantă, chiar dacă nu printre cele de top de anul acesta şi un design atrăgător. Având în vedere preţul la care a intrat în ofertă, acesta este un dispozitiv care îşi merită cu siguranţă toţi banii.
Samsung a lansat în 2019 mai multe telefoane cu ecrane decupate. Fie că acestea aveau panouri perforate, sau cu decupaj central de tip „notch”, majoritatea aveau pixeli lipsă undeva. Galaxy A80 a fost însă primul care a adus un ecran „complet” pe acest model, apelând la o tehnologie pe care am tot văzut-o anul acesta: camera rotativă. Astfel, fotografiile frontale sunt la fel de bune precum cele ale camerei principale. Singura menţiune este că sistemul mecanic ar putea să cedeze în timp. Un dezavantaj al acestui model a fost însă preţul, la momentul lansării putând cumpăra la un preţ apropiat un dispozitiv „high-end” din gama S10, de exemplu.
Motorola a lansat multiple modele din gama „One” anul acesta, însă cel mai interesant a fost de departe One Zoom (review). Acesta arată ca un telefon „premium”, în ciuda specificaţiilor de medie şi vine cu cel mai complet sistem de camere din portofoliul brandului american. Acesta este şi prmul model care integrează display cu panou OLED, cât şi un senzor de amprentă integrat în acesta. Cel mai mult ne-a plăcut însă design-ul exterior, spatele din sticlă mată cu textură de metal fiind cu adevărat impresionant.
Tot în gama mid-range intră şi ZenFone Max Pro M2 (review), un telefon care a trecut puţin pe sub radare. ASUS a încercat să integreze cât mai multe capabilităţi noi într-un dispozitiv cât mai ieftin. Astfel, avem parte de un model la un preţ accesibil, care oferă performanţă similară cu alte modele din listă. Max Pro M2 se bazează însă pe performanţă, software „curat” şi un design modern. Desigur, construcţia din plastic şi camera slabă îl pun mult sub modelele menţionate anterior
Este greu de realizat o listă cu cele mai bune dispozitive „flagship killer” fără să menţionezi un dispozitiv OnePlus. Modelul OnePlus 7T aproape că anulează necesitatea existenţei unui OnePlus 7T Pro, întrucât oferă cam toate avantajele acestuia într-un pachet mai ieftin. Vorbim despre un procesor Snapdragon 855+ de top, stocare generoasă, RAM din belşug şi o cameră foto la fel de performantă, alături de un display la 90 Hz. Da, rezoluţia este mai mică, iar în centru există un notch, însă la nivel de experienţă de utilizare, cele două modele sunt aproape identice. De altfel, acesta este probabil cel mai performant model din categoria flagship-urilor de buget.
Xiaomi a lansat Mi 9T Pro cu o oarecare întârziere în Europa, după ce telefonul a debutat în Asia sub numele Redmi K20 Pro. Acesta vine cu un hardware foarte puternic şi design premium la un preţ pe care alte companii le cer de la dispozitive de medie. Desigur, există câteva mici compromisuri pentru a ţine preţul jos, însă acestea nu par a fi foarte importante pentru publicul ţintă. Camera foto este destul de performantă, în timp ce puterea de procesare şi autonomia sunt bune chiar şi în comparaţie cu telefoane de două ori mai scumpe. În lipsa unui Pocophone F2, Mi 9T Pro este cea mai bună alternativă pentru un flagship de buget pentru 2019 de la Xiaomi.
ZenFone 6 (review) este un telefon uşor de recomandat celor care au un buget limitat şi vor un dispozitiv performant. Acesta este echipat cu un ecran complet, fără decupaje, hardware de top şi este probabil telefonul care se porneşte cel mai repede de pe piaţă. De altfel, acesta are şi cea mai bună cameră frontală, conform DxOMark, întrucât foloseşte camera principală de tip „flip” pentru a capta autoportrete. Nici faptul că are o autonomie bună şi un design de calitate nu strică. Acest model a fost o adevărată reuşită pentru compania taiwaneză, care în ultimii câţiva ani a tot încercat să experimenteze cu telefoanele mobile, fără să găsească formula de succes. Se pare că abia în 2019 a găsit-o.
Honor View20 (review) a fost primul smartphone pe care l-am testat în 2019 şi totodată unul care a rămas foarte interesant până la final. Acesta a fost primul model cu ecran perforat pe care l-am văzut, primul model cu cameră de 48 megapixeli şi unul dintre modelele cu cea mai bună autonomie şi cea mai rapidă încărcare. Desigur, acesta foloseşte tehnologia Huawei, acelaşi procesor precum P30 Pro şi beneficiază chiar şi de o cameră 3D TOF, ceva ce vedem doar pe flagship-urile mai recente. Adăugăm la toate astea un design de sticlă foarte atrăgător şi avem de a face astfel cu un telefon uşor de recomandat.
Modelul Honor 20 Pro nu se găseşte foarte uşor pe piaţă, nici în România, nici în alte ţări, însă este un adevărat „flagship killer”. De fapt, acest model ar putea canibaliza din vânzările modelului P30 standard de la Huawei, întrucât oferă acelaşi procesor, camere chiar mai performante şi un design mai „premium”. Din păcate, acesta a fost primul telefon care a fost afectat de restricţiile SUA, lansarea sa fiind cu mult amânată.