Motorola a anunţat la sfârşitul anului trecut primul său telefon pliabil, modelul Razr, un dispozitiv cu specificaţii de medie, cu un ecran de ultimă generaţie şi un preţ foarte mare. Se pare că fanii originalului, cât şi cei care îşi doresc întotdeauna cea mai nouă tehnologie, s-au entuziasmat mai tare decât se aştepta Motorola, numărul de precomenzi fiind peste capacitatea de producţie a companiei. Din acest motiv, lansarea, care trebuia să aibă loc în cea de-a doua săptămână din 2019 a fost amânată, iar acum avem şi data oficială la care telefonul ajunge în magazine.
Se pare că o lună de amânare a fost de ajuns pentru ca producţia să facă faţă cererii din piaţă, compania americană anunţând acum noua dată de lansare pentru Motorola Razr. Cei care se încumetă să cheltuie 1.500 de dolari (sau euro) pe primul telefon pliabil cu clapetă vor putea să îşi rezerve o unitate începând de pe data de 26 ianuarie, în timp ce livrările încep de pe data de 6 februarie. Această dată este anunţată momentan pentru SUA.
În Europa încă nu avem o confirmare pentru data de lansare, însă iniţial, planul era ca telefonul să ajungă în anumite ţări din Uniunea Europeană începând cu sfârşitul lunii ianuarie. Astfel, cel mai probabil spre sfârşitul lunii februarie, telefonul va ajunge în magazine. Întrucât anunţul european a fost făcut în Marea Britanie, este foarte posibil ca aceasta să fie prima piaţă care va primi onoul Motorola Razr.
Simultan cu apariţia în magazine a lui Razr, compania sud coreeană Samsung este aşteptată să facă un anunţ oficial pentru Galaxy Z Flip, un telefon similar în design şi funcţionalitate, dar care ar putea integra hardware mai puternic. Faţă de procesorul Snapdragon 710 şi ecranul cu rezoluţie doar puţin peste HD, modelul de la Samsung ar putea integra un chipset high-end precum Snapdragon 855 şi un ecran Full HD. Preţul ambelor dispozitive ar trebui să fie similar, undeva în jurul a 1.500 euro, cu modelul Samsung puţin mai ieftin, conform celor mai recente informaţii.