Cuvinte precum „AI” sau „Reţele Neurale” tot apar în ultimii ani prin discuţiile despre tehnologie, însă de multe ori este greu de demonstrat cât de puternice sunt aceste tehnologii, întrucât multe dintre funcţiile acestora au loc în fundal, unde utilizatorii nu pot vedea exact cât de complexe sunt calculele pe care algoritmii de acest gen le fac. Ce putem vedea însă cu ochiul liber este cât de departe a ajuns procesarea video folosind reţelele neurale.
Una dintre primele înregistrări video, din 1896, realizată de Louis Lumiere, pionier al tehnologiei de cinema a fost procesată folosind o reţea neurală pentru a fi afişată la o rezoluţie 4K la 60 de cadre pe secundă, o fidelitate vizuală care depăşeşte cu mult peste ceea ce era posibil în secolul XIX cu dispozitivele de filmare rudimentare de atunci.
Versiunea Originală:
Rezultatul este impresionant, chiar dacă acţiunea prezentată este una destul de… banală. Practic, Lumiere a filmat un tren care intra în gară şi a urmărit debarcarea pasagerilor şi îmbarcarea celor care aşteptau pe peron. Versiunea originală a clipului este la o rezoluţie mică, neclară, iar mişcarea nu este fluidă, din cauza numărului scăzut de cadre pe secundă a filmului original. Versiunea procesată însă arată de parcă ar putea fi înregistrată pe un telefon în zilele noastre, cu un filtru alb-negru aplicat.
Versiunea 4K 60 FPS:
Desigur, cei care se pricep la procesare video, vor putea vedea anumite elemente nenaturale în acest video. Există câteva artefacte de procesare care apar în jurul obiectelor în mişcare, iar claritatea nu este perfectă în anumite zone ale clipului. De altfel, inclusiv creşterea artificială a framerate-ului adaugă câteva artefacte, similar cu ceea ce face tehnologia de „smoothing” de pe televizoare.
Versiunea colorizată:
Totuşi, astfel de tehnologii ar putea fi folosite pentru a prezerva materiale video vechi şi pentru a le afişa în formate şi rezoluţii care să arate bine şi pe display-urile moderne. Procesarea a fost realizată de Denis Shiryaev, un utilizator de reddit, care a publicat clipul pe canalul său de YouTube cu doar 1.000 de subscriberi.
Pentru rezultatul final a folosit algoritmul Gigapixel AI de la Topaz Labs, care a ridicat rezoluţia clipului original la 4K şi apoi a folosit Dain pentru a creşte framerate-ul prin interpolare de cadre. Există acum şi o versiune colorizată, folosind tot AI cu algoritmul DeOldify. Acest rezultat nu este la fel de clar, iar culorile variază foarte mult, de parcă rola de film folosită ar fi deteriorată. Totuşi, pentru o soluţie automatizată, calitatea este impresionantă.