În timp ce Samsung şi Huawei ajung deja la a doua generaţie de smartphone-uri cu ecran pliabil, Apple nu dă niciun semn că ar dezvolta astfel de dispozitive în viitorul apropiat. Analiştii din industrie şi sugerează că nu există un astfel de produs în planul imediat al companiei, însă asta nu înseamnă că în laboratoarele Apple nu se lucrează la astfel de tehnologii. Conform unui nou brevet, Apple ar putea avea deja o soluţie hardware care să plieze ecranul unui dispozitiv fără a lăsa urme pe suprafaţa lui, folosind o metodă ingenioasă, similară cu cea pe care o foloseşte pe modelele iPhone cu ecrane OLED.
Brevetul companiei sugerează o pliere mai complexă decât cea folosită de Samsung sau Huawei, care pur şi simplu îndoaie ecranul de la centru. Soluţia Apple implică o balama cu mai multe componente şi un ecran ceva mai mare decât se vede la exterior. Practic, atunci când dispozitivul este pliat, ecranul crează o buclă mai mare în zona de unde se pliază, care ar trebui să nu lase urme atunci când procesul este repetat de mai multe ori.
Pentru a putea crea o buclă atât de mare însă, ecranul are o suprafaţă mai mare sub carcasă, care este „desfăşurată” la pliere, şi ascunsă înapoi atunci când ecranul este complet deschis. Am mai văzut o soluţie similară, însă ceva mai rudimentară pe modelul Razr, când Motorola a început să vorbească despre balamaua acestui dispozitiv.
Apple pare să breveteze astfel de idei, chiar dacă nu plănuieşte să le folosească în viitorul apropiat, în speranţa că le va putea folosi probabil atunci când piaţa de dispozitive pliabile se maturizează. Compania americană rareori adoptă cele mai noi tendinţe în design şi tehnologie, preferând să aştepte maturizarea materialelor, tehnologiilor sau pieţelor înainte de a prezenta un produs dintr-o categorie nouă.
Totuşi, nu ştim dacă această tehnologie într-adevăr funcţionează aşa cum este descrisă în imagi şi în animaţia 3D realizată de MacRumors. Este posibil ca materialele necesare pentru realizarea acestui design să nu existe încă. Sticla ar fi foarte greu de pliat în acest mod, în timp ce plasticul este încă foarte fragil în comparaţie. Apple ar putea folosi în schimb acest brevet pentru a-şi proteja un viitor design de acest gen, în cazul în care alte companii ajung la concluzia că această metodă ar putea fi o soluţie la problema urmelor de pe ecranele pliabile.