Tesla are un avans tehnologic de 5 sau 6 ani faţă de restul producătorilor. Inginer japonez: „Nu putem dezvolta ceva similar”

18.02.2020
Tesla are un avans tehnologic de 5 sau 6 ani faţă de restul producătorilor. Inginer japonez: „Nu putem dezvolta ceva similar”

Nikkei, o publicaţie de business din Asia, a dezmembrat alături de ingineri ai unor producători de maşini din Japonia o maşină Tesla Model 3, iar concluziile acestui experiment au fost că producătorul american are un avans tehnologic de cel puţin 5-6 ani la capitolul tehnologie. Se pare că cel mai avansat modul integrat în cea mai bine vândută maşină electrică este chiar sistemul electronic care controlează sistemul Autopilot.

Articolul publicat de Nikkei spune că restul industriei nu poate avansa într-un ritm la fel de alert din cauza faptului că producătorii sunt strâns legaţi de furnizorii de componente electronice, cu care au contracte pe termen lung. Astfel, aceşti producători sunt dependenţi de soluţiile pe care aceste companii le pot livra.

Declaraţia unui inginer al unui producător japonez (probabil Toyota, companie care a fost numită direct în articol) este „nu putem dezvolta ceva similar” („We cannot do it”). Sunt aşteptate unităţi de procesare similare pe maşini ale altor producători abia în 2025, când Tesla livrează deja acest hardware încă din 2019, toate maşinile Model 3, Model S şi Model X fiind deja echipate cu el. Aceasta este deja a treia versiune a acestui sistem, Tesla îmbunătăţind odată la fiecare trei ani puterea de procesare.

De altfel, cipurile sunt realizate special pentru Tesla, toate fiind decorate cu cipuri care afişează logo-ul companiei, ceea ce sugerează că producătorii tehnologiei nu o pot vinde către alte companii fără acordul companiei.

În acest moment, maşinile Tesla sunt compatibile cu autonomie de nivel 2, adică pot prelua controlul pentru a conduce pe autostradă, pot păstra banda şi viteza şi pot chiar şi schimba benzile, însă nu sunt complet autonome. Elon Musk zice că toate maşinile Tesla au hardware-ul necesar pentru a fi complet autonome, software-ul urmând a fi îmbunătăţit în timp pentru a dobândi astfel de capabilităţi.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult