Larry Tesler, inventatorul funcţiilor cut/copy/paste în interfeţele computerelor, a decedat luni, 17 februarie la vârsta de 75 de ani. Acesta a fost un adevărat pionier în domeniul software, inventând aceste capabilităţi înainte ca sisteme de operare precum Windows sau System de la Apple au fost lansate pe piaţă. Acesta a lucrat de-a lungul timpului în cadrul unora dintre cele mai mari şi mai prestigioase companii de tehnologie din lume.
Tesler a inventat funcţiile cut/copy/paste în cadrul Xerox PARC (Palo Alto Research Center), unde a lucrat între 1973 şi 1980. Aici, Tesler a dezvoltat procesorul de cuvinte Gypsy, care a fost primul software care permitea copierea, tăierea şi lipirea cuvintelor dintr-o parte în alta. Tot în cadrul PARC în această perioadă au fost inventate şi interfeţele grafice şi mouse-ul.
După PARC, Larry Tesler s-a mutat la Apple, unde a lucrat între 1980 şi 1997. Aici a fost şeful AppleNet, reţeaua pe care compania nu a mai lansat-o niciodată şi a ocupat inclusiv poziţia de Chief Scientist, o poziţie ocupată în trecut de co-fondatorul companiei, Steve Wozniak.
Au urmat mai multe locuri de muncă după Apple la companii precum Amazon, Yahoo şi 23andMe. În ultimii ani, din 2009, Tesler a lucrat drept consultant pentru diverse companii.