Vrei să îţi cumperi primul tău telefon iPhone şi nu ştii ce model să alegi? În acest articol îţi vom prezenta câteva caracteristici pe care să le ai în vedere atunci când îţi cumperi primul tău iPhone.
Apple este pe locul trei (după Huawei şi Samsung) pe piaţa telefoanelor mobile. În funcţie de ţară, cele trei branduri se luptă pentru cât mai mulţi utilizatori. Apple produce telefoanele iPhone, cunoscute pentru design-ul lor simplu şi modern.
Aşadar, haide să vedem care sunt specificaţiile şi caracteristicile pe care trebuie să le iei în considerare.
1. Caracteristicile Display-ului
În funcţie de tipul de display şi de dimensiunea acestuia, trebuie să alegi modelul care ţi se potriveşte din punct de vedere al nevoilor, dar şi al bugetului.
Dimensiunea display-ului porneşte de la 4 inch şi ajunge până la 5,8 inch. De asemenea,
trebuie sa stii că telefoanele iPhone au display Retina, o tehnologie patentată de Apple.
Această tehnologie funcţionează astfel: atât lungimea cât şi lăţimea display-ului sunt dublate astfel încât pixelii să nu mai fie vizibili cu ochiul liber.
În ceea ce priveşte dimensiunea ecranului, noi îţi recomandăm un telefonul cu un ecran de 4,7 sau chiar 5 inch. Ecranele de 5.8 inch pot fi prea mari, iar cele de 4 inch sunt mult prea mici dacă vrei să urmăreşti un filmuleţ sau să joci un joc.
2. Capacitatea de stocare
Capacitatea de stocare a unui telefon este foarte importantă. Începând de la sistemul de operare care ocupă şi el spaţiu şi până la cele mai mici aplicaţii, pentru toate ai nevoie de spaţiu de stocare.
Astfel, trebuie să te gândeşti bine înainte de a alege un iPhone cu spaţiu de stocare mai mic de 64 de GB. În momentul actual, pe piaţă există modele cu capacitate de stocare începând de la 32 de GB şi modele care ajung până la 256 de GB.
Dacă ştii că îţi salvezi seriale de pe Netflix în telefon şi că descarci multe documente, cel mai bine este să iei un telefon cu o capacitate de minim 128 de GB. Dacă vrei un model mai ieftin atunci va trebui să alegi o capacitate de stocare de aproximativ 64 de GB.
Memoria RAM a telefoanelor iPhone este inferioară comparativ cu telefoanele de la Samsung. Modele mai vechi aveau 2 GB RAM iar modelele noi au 3 GB RAM. Deşi este mică comparativ cu alte telefoane, memoria RAM este suficientă deoarece Apple are propriul sistem de operare (iOS) şi coordonează toate piesele hardware şi aplicaţiile.
3. Camera
Dacă eşti un împătimit al pozelor, îţi trebuie un telefon cu o cameră performantă, care să facă poze clare şi frumoase. Atunci când îţi cumperi un iPhone trebuie să alegi un model cu o cameră cât mai bună.
Pe piaţă există modele cu camere de 8 MP şi modele cu cameră de 12 MP. În funcţie de nevoile şi de bugetul tău, poţi alege un telefon care face poze şi filmuleţe UltraHD. Diferenţa dintre o cameră de 8 şi una de 12 MP este foarte mare, în special în condiţiile în care lumina este mai slabă. Dar şi preţul creşte considerabil.
De asemenea, există opţiunea de a alege un iPhone cu cameră duală sau triplă. Această tehnologie este disponibilă doar
pentru modele mai mari precum iPhone 8 Plus, iPhone 7 Plus şi iPhone X, 11 Pro, etc. Aceste modele sunt mai mari având display cu diagonală între 5 şi 6,5 inch.
4. Funcţii extra
Apple îşi doreşte să aducă mereu ceva nou pe piaţă pentru utilizatorii săi. Astfel, cele mai noi modele iPhone prezintă funcţii precum încărcare wireless (începând cu iPhone 8). De asemenea, de la iPhone 7, nu mai există mufa Jack pentru căşti, putând să asculţi muzică doar la căşti Apple, prin portul Lightning sau cu căşti wireless.
Acestea sunt cele mai importante caracteristici pe care trebuie să le iei în considerare atunci când îţi achiziţionezi un telefon de la Apple. Desigur, bugetul şi nevoile tale sunt cele care primează. Alege un telefon care să ţi se potrivească.