Angajaţii Google şi Twitter vor lucra exclusiv de acasă din cauza coronavirus

12.03.2020
Angajaţii Google şi Twitter vor lucra exclusiv de acasă din cauza coronavirus

Epidemia de coronavirus afectează companiile de tehnologie care produc hardware, însă şi cele care se ocupă în special cu dezvoltarea de sofware şi servicii poate fi afectată. Pentru a limita riscul expunerii la virus, companiile Google şi Twitter au anunţat că toţi angajaţii lor vor lucra de acasă. Această decizie este valabilă inclusiv pentru colaboratori şi pentru cei care lucrează sub contracte din partea altor companii.

Google a anunţat toţi anajaţii săi din SUA, Marea Britanie şi Europa să lucreze de acasă. Pot veni la birou doar dacă trebuie să rezolve ceva ce nu poate fi realizat în mod „remote”. Această decizie este în efect până pe data de 10 aprilie şi poate fi probabil prelungită în cazul în care va fi necesar. Google speră să reducă densitatea de persoane din sedii, scăzând astfel riscul de răspândire al virusului între angajaţii săi.

Angajaţii care se ocupă cu servitul mâncării, curăţatul birourilor şi servicii de securitate în sediile Google vor fi plătiţi pe această perioadă din partea companiei şi nu vor fi concediaţi, iar salariile vor rămâne neschimbate.

Twitter încuraja angajaţii încă de săptămâna trecută să lucreze de acasă, însă de astăzi aceştia vor lucra obligatoriu de la distanţă. Şi Twitter se angajează să plătească colaboratorii şi angajaţii plătiţi la oră, cât şi pe cei care nu pot să lucreze de la distanţă din cauza naturii postului ocupat. Compania va acoperi costurile pentru birourile de acasă, cât şi pentru părinţii care vor trebui să plătească pentru servicii de îngrijire pentru copii precum bone, creşe sau altele.

Alături de Google şi Twitter, şi alte companii precum Apple, Amazon şi Microsoft au anunţat decizii similare, însă pe regiuni, în funcţie de gradul de răspândire al COVID-19 în zonele în care companiile au birouri. Twitter şi Google au decis ca toţi angajaţii, indiferent de regiune, să aplice aceste metode de prevenţie.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult