Google ar putea folosi chipseturi Samsung pentru viitoarele telefoane Pixel

10.04.2020
Google ar putea folosi chipseturi Samsung pentru viitoarele telefoane Pixel

În ciuda faptului că actuala ofertă de chipseturi Samsung Exynos este mai degrabă criticată pentru performanțele inferioare, raportat la alternativele Qualcomm, gigantul sud-coreean va dezvolta și în continuare propria gamă de chipseturi pentru dispozitive mobile, ba chiar ar putea avea parte de un client cu greutate.

Potrivit informațiilor obținute din surse neoficiale, Google intenționează să-și diversifice furnizorii de chipseturi, monopolul deținut de Qualcomm asupra pieței americane lăsând compania într-o poziție vulnerabilă. O viitoare colaborare cu Samsung ar putea ajuta Google să-și negocieze mai bine relațiile comerciale cu Qualcomm, eventual, obținând aranjamente mai avantajoase decât este posibil în prezent, sub presiunea migrării intempestive a produselor la chipseturi livrate de sud-coreeni.

Potrivit zvonurilor circulate până acum, Samsung ar putea chiar să dezvolte versiuni personalizate ale chipseturilor Exynos, special pentru folosirea cu telefoane din gama Pixel.

Deși, specificațiile exacte nu sunt cunoscute la momentul actual, așteptările sunt ca primele chipseturi Samsung pentru telefoane Pixel să folosească procesul de fabricație 5nm LPE și o configurație de CPU octa-core, cu două nuclee Cortex-A78 de înaltă performanță, alte două nuclee Cortex-A76 ceva mai eficiente cu folosirea bateriei și patru nuclee Cortex-A55 pentru sarcini de procesare mai puțin solicitante. Accelerarea grafică ar urma să fie lăsată în seama unui nucleu din seria Mali MP20 (încă neanunțat), însă pentru procesarea imaginilor trimise de camera foto va fi utilizat un procesor dezvoltat de Google. Similar, unitatea NPU (neural-processing unit) responsabilă cu accelerarea algoritmilor de inteligență artificială, va fi bazată tot pe un design Google.

Practic, acesta va fi chipsetul cu design personalizat pe care Google plănuiește să îl dezvolte încă de anul trecut, compania având doar nevoie de un producător consacrat, care să îi pună planul în aplicare.

Din păcate, cu evenimentul Google I/O 2020 anulat în totalitate și perspectiva unei carantine prelungite pentru limitarea răspândirii COVID-19, este posibil ca următoarea serie Pixel 4a/4a XL să întârzie până la toamnă.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult