Transferurile de poze și fișiere între PC-uri cu sistem Windows 10 și smartphone-uri Samsung devin acum mult mai simple, Microsoft și Samsung colaborând pentru implementarea unei funcții are permite schimburi de fișiere prin simple operațiuni drag-and-drop.
Funcționalitatea este oferită deja în cea mai recentă versiune de Windows 10 disponibilă utilizatorilor înrolați în programul de testare Windows Insiders, permițând transferuri de fișiere prin WiFi către și de pe orice smartphone Samsung acceptat, cum ar fi Galaxy S10 sau S20 .
Noua funcționalitate se adaugă repertoriului de facilități puse de Microsoft la dispoziția utilizatorilor de Android, compania încercând să asigure un suport cât mai bun pentru platformele mobile.
Veste vine după ce luna trecută, Microsoft a implementat funcția copy-paste între PC-uri cu Windows 10 și dispozitive Samsung, suport pentru preluarea mesajelor de notificare declanșate și răspunderea la apeluri primite pe orice telefon cu Android. Desigur, funcționalitate similară este disponibilă de ani buni prin intermediul aplicațiilor de mobil, dar implementarea în mod nativ a acestor funcții, direct în sistemul de operare, îi va ajuta mult mai bine pe utilizatorii de rând.
Tot ce trebuie să faci este să instalezi aplicația Your Phone pe telefonul tău Samsung și să folosești opțiunea Link to Windows. Mai departe poți folosi o apăsare prelungă pe orice poză afișată pe telefon pentru a accesa meniul extins, de unde alegi transferul către PC. Poți face asta inclusiv selectând mai multe poze pentru trimitere simultană.
Totuși, în forma actuală sistemul are câteva limitări, una dintre acestea împiedicând transferul clipurilor video cu dimensiune mai mare de 512MB. Astfel, pentru transferul filmulețelor obținute la rezoluție HD, sau mai înaltă, va trebui să apelezi tot la cablul USB, sau un alt serviciu pentru stocare cloud. În cazul selectării mai multor poze pentru trimitere simultană, limita maximă este de 100 fișiere, astfel că va trebui să repeți operațiunea de mai multe ori pentru albumele mari.
O altă limitare, PC-ul și telefonul trebuie să fie conectate la aceeași rețea Wi-Fi pentru ca transferul direct să funcționeze. De exemplu, dacă PC-ul este conectat folosind cablul LAN, comunicarea cu rețeaua Wi-Fi creată folosind același router de rețea nu va funcționa. În plus, pe telefoanele Samsung trebuie să ruleze cel puțin versiunea 1.5 a serviciului Samsung Link, lăsând pe dinafară multe dispozitive Galaxy de generație mai veche.