Avionul Boeing 707 care i-a aparținut lui Ceaușescu a zburat din nou, în SUA. Aeronava are încă steagul României pe coadă

13.04.2020
Avionul Boeing 707 care i-a aparținut lui Ceaușescu a zburat din nou, în SUA. Aeronava are încă steagul României pe coadă

Un avion Boeing 707 pe care l-au folosit familia și apropiații dictatorului Nicolae Ceaușescu a zburat din nou, după o pauză de șapte ani.

Aeronava face acum parte din flota companiei private Omega Air, care oferă servicii de realimentare în zbor, inclusiv pentru Pentagon. Avionul trece printr-un proces de transformare în cisternă aeriană, transmite publicația The Drive.

Boeing-ul 707 este înregistrat în SUA cu numărul N707GF. Avionul, care avea încă steagul României vopsit pe coadă când a decolat recent de pe Brunswick Golden Isles Airport din Georgia, unde era conservat, a zburat la San Antonio, în Texas, acolo unde va fi modificat.

Aeronava a fost achiziționată în 1974, împreună cu alte trei unități Boeing 707. În 1976, două dintre aceste avioane au fost rezervate de TAROM pentru a fi folosite de Ceaușescu, familia acestuia și de apropiați ai dictatorului. Interioarele aeronavelor au fost modificate, fiind transformate în spații luxoase.

După revoluție, avionul deținut acum de Omega Air a intrat în proprietatea companiei aeriene de stat LAR, fondată în 1975. Între 1991 și 1992, aeronava a fost închiriată unei companii din Surinam, apoi, în 1995, unei companii din Pakistan, timp de trei luni.

LAR a dispărut în 1997, iar cele două aeronave Boeing 707 au intrat în posesia Romavia, companie aeriană fondată de Ministerul Apărării în 1990. În cadrul Romavia, avionul a transportat din nou președintele României. Ulterior, Boeing-ul a fost retras din activitate.

În 2012, Omega Air a cumpărat aeronava cu aproximativ 2,6 milioane de dolari în banii de atunci. Din 2013, când a ajuns la Brunswick Golden Isles Airport, fostul avion prezidențial nu a mai zburat.

Este posibil ca Omega Air să fi decis transformarea Boeing-ului în cisternă aeriană pe fondul cererii venite de la Pentagon, care are nevoie de sprijinul companiilor private după ce programul de cisterne aeriene al armatei americane a întâmpinat dificultăți în ultimii ani.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult