USS Gerald R. Ford, cel mai nou portavion american, este considerat o minune a tehnologiei. Are reactoare nucleare care îi permit să funcționeze neîntrerupt timp de 25 de ani, electromagneți puternici cu ajutorul cărora lansează aeronavele de pe punte, cele mai moderne sisteme defensive și toalete care se înfundă frecvent, fiind nevoie să fie desfundate cu acid.
Potrivit Foxtrot Alpha, desfundarea toaletelor de pe nava de 13 miliarde de dolari costă 400.000 de dolari. Informațiile despre sistem, care este similar cu cele de pe avioanele comerciale, apar într-un raport recent al Government Accountability Office (GAO).
Din cauza sistemului defectuos de canalizare, costurile programului de portavioane din clasa Ford a crescut la 123 de miliarde de dolari, de la 77,3 miliarde de dolari.
Principala problemă o reprezintă țevile și scurgerile prea înguste, iar dimineața, când o mulțime de marinari merg la toaletă, sistemul nu face față. Proiectanții nu s-au gândit la această problemă.
USS Gerald R. Ford are un echipaj de 4.539 de persoane.
Dacă sistemul de toalete este prost, noul portavion, cel mai mare construit vreodată, are catapulte, cu ajutorul cărora sunt lansate aeronavele, inovatoare. Sistemul se numește Electromagnetic Aircraft Launch System (EALS) și este bazat pe un motor electric. EALS înlocuiește pistoanele cu abur.
Tehnologia îl scoate, însă, din minți pe președintele american Donald Trump. Acesta a declarat că marinarii trebuie să fie „Einsteini” pentru a le opera: „Trebuie să mergi la MIT (n.e. – Massachusetts Institute of Technology) pentru a vedea cum funcționează aceste sisteme”.
Marina americană dorește să înlocuiască catapultele bazate pe abur deoarece acestea necesită un spațiu mare sub punte, iar pentru a fi operate este nevoie de apă dulce, cea de mare fiind prea caustică. Mai mult, vechile catapulte nu pot lansa drone, pe când cele noi pot face acest lucru.
EALS lansează aeronave cu o greutate de până la 36 de tone.