Melinda Gates a declarat, într-un interviu acordat BBC Radio, că ea și soțul ei, Bill, se pregătesc pentru o pandemie de mai mulți ani.
În 2015, cofondatorul Microsoft declara că lumea „nu este pregătită pentru următoarea pandemie”, iar în 2017 spunea că următoare epidemie ar putea fi „o tulpină foarte contagioasă și mortală a gripei”.
De la începutul crizei COVID-19, Bill & Melinda Gates Foundation a donat peste 250 de milioane de dolari entităților implicate în lupta cu boala, pentru achiziționarea de echipamente de protecție sau dezvoltarea de tratamente.
Familia Gates strânge mâncare de ani de zile în pivniță, a declarat Melinda Gates, pentru a fi pregătită pentru o pandemie sau un altfel de dezastru.
Doamna Gates a recunoscut că, în această situație, familia ei este una privilegiată. Soțul ei este unul dintre cei mai bogați oameni din lume. „În fiecare seară vorbim acasă despre cât de norocoși suntem. Înțelegem privilegiul pe care îl avem. Când ne spunem rugăciunea seara suntem recunoscători că nu avem dificultăți în a pune hrană pe masă așa cum se întâmplă la multe familii din lume”, a declarat ea.
Coronavirusul actual, a spus Bill Gates, se comportă ca un „agent patogen care apare o dată la un secol”.
În acest moment, aproape 2,3 milioane de persoane din întreaga lume au fost diagnosticate cu COVID-19. Dintre acestea, la momentul redactării articolului peste 156.000 de oameni au murit.
Pandemia actuală estea cea mai mare din ultimele decenii. În 1968 apărea Gripa Hong Kong, care a ucis aproximativ un milion de oameni în întreaga lume.
Sursa: Business Insider