Popcorn Time este un serviciu de streaming pentru filme și seriale nu tocmai legal, însă are foarte mulți utilizatori la nivel mondial, iar unii dintre aceștia își lasă inclusiv copiii să se uite la conținut video prin intermediul său. Astfel, dezvoltatorii din spatele acestui proiect au decis să ofere și o soluție dedicată acestor utilizatori: Popcorn Time Kids, o nouă versiune a aplicației care livrează exclusiv conținut pentru copii.
Serviciul de streaming Popcorn Time oferă astfel o funcție pe care multe alte servicii de streaming, atât pentru clipuri video cât și pentru muzică o oferă în multe țări deja. Avem secțiuni dedicate copiilor pe Netflix, pe YouTube și chiar și pe Spotify, deci alternativa „gratuită” Popcorn Time Kids va fi cu siguranță binevenită de către părinții care sunt acum în izolare la domiciliu. Există probabil cazuri în care copiii au consumat deja tot conținutul disponibil pe căi legale care îi interesează în aceste săptămâni în care sunt 24 de ore acasă.
Popcorn Time în varianta sa originală a fost închis în 2014, însă proiectul a fost continuat de o comunitate dedicată, care a încercat în tot acest timp să îl păstreze funcțional. Recent, serviciul de piraterie s-a întors pe internet, ocazia fiind chiar pandemia COVID-19. Până acum nu au apărut semne că acesta urmează să fie din nou închis, însă probabil că nu va dura mult până când autoritățile vor lua măsuri din nou.
Întrucât aplicația nu este dependentă de anumite servere însă, cei care o păstrează instalată pe dispozitive, vor putea să o folosească chiar dacă autoritățile închid din nou accesul la descărcarea acesteia. Practic, Popcorn Time este la bază un client de torrent, care „trage” conținut din diverse surse. În funcție de legile din fiecare țară în parte, utilizarea lui ar putea sau nu fi în limitele legii.
Țineți minte însă că utilizarea serviciilor de tipul Popcorn Time nu este legală în România.