Vivo a devenit compania numărul doi în India, piața de smartphone-uri care înregistrează cea mai rapidă creștere, potrivit firmei de cercetare a pieței Canalys.
Compania chineză a livrat 6,7 milioane de smartphone-uri în perioada ianuarie – martie 2020, echivalentul unei cote de piață de 20%. Samsung a picat pe poziția a treia, cu 6,3 milioane de unități livrate, în scădere cu 14% comparativ cu perioada similară din 2019.
Xiaomi și-a menținut poziția de lider, cu 10,3 milioane de telefoane inteligente livrate și o cotă de piață de 31%.
Top cinci a fost întregit de alte două mărci din China, Realme și Oppo.
Trebuie notat faptul că brandurile Vivo, Realme și Oppo sunt deținute de conglomeratul BBK Electronics. Împreună, acestea au o cotă de piață de 40% în statul asiatic.
În primul trimestru al anului, piața de smartphone-uri din India a crescut cu 12%.
În restul lumii, vânzările de smartphone-uri vor scădea semnificativ în acest an. Potrivit firmei de cercetare a pieței Digitimes Research, piața va consemna un declin de 15% în acest an, din cauza pandemiei COVID-19, până la 1,15 miliarde de unități.
Foto: Hepta