Alphabet, compania care deține Google, a înregistrat venituri de 41 de miliarde de dolari în primele trei luni ale acestui an (T1). Vânzările au fost cu 13% mai mari comparativ cu perioada ianuarie – martie a anului trecut.
Veniturile din publicitate au scăzut semnificativ în martie.
YouTube, cea mai mare platformă de partajare video din lume, a consemnat vânzări în creștere cu 33% în T1, datorită faptului că oamenii aflați în izolare și carantină au consumat mai mult conținut.
Compania a consemnat venituri în creștere cu 22% și la categoria „Altele”, care include divizia hardware, până la 4,4 miliarde de dolari.
„Pariurile” făcute de Alphabet – companii mici în care gigantul a investit sau pe care le-a achiziționat, proiecte experimentale – au pierdut 1,1 miliarde de dolari în ianuarie – martie 2020, față de 868 de milioane de dolari în perioada echivalentă din 2019.
Profitul net înregistrat de Alphabet în T1 a fost de 6,8 miliarde de dolari, în creștere cu 2,6%.
Efectele pandemiei COVID-19 vor fi resimțite de Google, cel mai mare jucător de pe piața de publicitate online, în cel de-al doilea trimestru al acestui an.
Compania va „încetini” angajările în restul anului, a scris CEO-ul companiei, Sundar Pichai, într-un e-mail transmis angajaților. El a anunțat și care sunt domeniile în care Google va reduce costurile: investițiile în centre de date, marketing care nu este esențial pentru business și călătorii ale angajaților.