Multe companii încep să se pregătească pentru întoarcerea angajaților la birou în următoarele câteva luni. Facebook spune însă că va permite majorității angajaților săi din toată lumea să lucreze de acasă pe tot parcursului anului 2020, în ciuda faptului că o parte dintre birourile sale sunt programate să fie din nou deschise în viitorul apropiat. Se pare că angajații vor putea alege de unde să lucreze în această perioadă.
Planul Facebook este ca începând până pe data de 6 iulie, majoritatea birourilor sale să fie din nou deschise, iar angajații săi să poată lucra de acolo, dacă doresc asta. Personalul care trebuie să fie prezent la birou prin natura muncii, vor trebui să se prezinte la sediu, în timp ce angajații care își pot face treaba exclusiv online, vor avea opțiunea de a rămâne acasă.
Compania spune că a luat aceste decizii în urma analizării mai multor factori precum informațiile publice disponibile din surse precum Johns Hopkins și CDC (Center for Disease Control), cât și sugestiile pe care le oferă autoritățile locale. Toți angajații Facebook au fost trimiși acasă începând cu luna martie, aceștia lucrând de la distanță pe cât posibil. Cei care nu aveau job-uri care implicau muncă care putea fi realizată online au rămas angajați, iar salariile lor au fost plătite în această perioadă. Inclusiv cei care nu au putut lucra din motive medicale, fie că au fost infectați cu COVID-19 sau care au avut alte probleme în această perioadă au primit salariul complet.
Facebook a decis ca până în luna iunie 2021 să oprească toate evenimentele fizice care implică mai mult de 50 de persoane. Astfel, toate conferințele și prezentările companiei sunt acum anulate, până cel puțin la jumătatea anului viitor. De asemenea, compania nu se așteaptă ca toți angajații să se întoarcă la birou până anul viitor.
Este foarte posibil ca și alte companii să facă anunțuri similare în perioada următoare.
(via The Verge)